București, 10 octombrie 2012 – LIDL România marchează un an de prezenţă pe piaţa din România, raportând rezultate excepționale în îndeplinirea obiectivelor ambițioase, pe care și le-a propus în relația cu consumatorii români, sub sloganul „Alege înțelept”, calitate, diversitate, dar şi preţuri competitive pentru produsele comercializate prin rețeaua sa de magazine, dezvoltată la nivel național.
Lidl România și-a făcut un scop din promovarea celor mai bune produse românești în toate cele 146 magazine ale reţelei, alături de produse importate din diverse țări, confirmând promisiunea făcută consumatorilor români „Tot ce-i mai bun din România, tot ce-i mai bun din Europa”.
Săptămânile tematice LIDL, o premieră pe piaţa din România, pun accentul pe deschiderea către cele mai cunoscute şi rafinate tradiţii gastronomice ale lumii, care sunt prezente periodic prin produse specifice. De asemenea, la LIDL cumpărătorii pot profita bisăptămânal, lunea şi joia, de promoţii în cadrul cărora noi game variate de articole nealimentare sunt puse în vânzare, în întreaga reţea națională.
Concursul „3 minute de cumpărături”, organizat în prima săptămână a deschiderii fiecărui nou magazin, a devenit tradiţie şi este deja Marcă Înregistrată Lidl.
Reponsabilitatea socială este esențială pentru politica Lidl România, campania „Zâmbet de copil”, inițiată în luna decembrie 2011, în sprijinul copiilor din centrele organizației „Salvați copiii”, a asigurat 13.300 de mese , timp de trei luni, pentru 200 de copii defavorizați, iar 500 de familii au primit pachete de alimente de bază și produse igienico-sanitare de primă necesitate. Această campanie se va relua şi la sfârșitul acestui an.
Lidl România s-a implicat încă din primul an de activitate în acțiuni culturale, susținând turneul naţional de concerte pop & dance Mix Music Evolution, derulat în perioada iunie-septembrie 2012, dar şi în multe alte acţiuni de acest fel.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro