Linked2Safety este un proiect de cercetare din cadrul programului PC7 (al 7-lea Program cadru pentru cercetare si dezvoltare tehnologica) finantat de Comisia Europeana in domeniul TIC pentru sanatate. Proiectul urmareste imbunatatirea practicii clinice si accelerarea cercetarii medicale, prin furnizarea catre companiile farmaceutice, cadrele medicale si pacienti a unui cadru inovator de interoperabilitate semantica care sa faciliteze accesul la inregistrarile din dosarul electronic de sanatate.
Interoperabilitatea semantica se refera la standardele continuturilor datelor (inclusiv probleme de calitate) si anumite caracteristici geografice, scheme pentru metadate (date despre date).
Dosarul electronic contine o multitudine de informatii medicale care se afla intr-o continua crestere. Acestea au potentialul de a sustine cercetarea medicala si de a imbunatati politicile de sanatate.
Proiectul Linked2Safety isi propune sa creeze un spatiu securizat de informatii medicale si clinice in Europa prin construirea unei interdependente semantice. Mai mult decât atât, proiectul are in vedere reutilizarea dosarelor medicale electronice in cercetarea clinica pentru detectarea timpurie a potentialelor probleme privind siguranta pacientilor, pe baza analizei datelor genetice.
Proiectul isi propune, de asemenea, sa sprijine luarea deciziilor de organizare eficienta a studiilor clinice care sa permita personalului cu atributii de decizie din domeniul medical sa interogheze cu usurinta datele medicale.
Proiectul Linked2Safety va facilita interconectarea semantica scalabila si standardizata, partajarea si reutilizarea de informatii eterogene din dosarul electronic al pacientului. Acest lucru va permite o analiza a tuturor datelor disponibile ale subiectilor, cum ar fi cele genetice, de mediu si istoria lor medicala in timpul unui studiu clinic care sa conduca la identificarea fenotipului (insusirile care se manifesta in mod vizibil la un individ, determinate de baza ereditara si de conditiile de mediu) si a factorilor de genotip (totalitatea genelor) care sunt asociati cu evenimente adverse specific. Astfel este posibila detectarea timpurie a potentialilor pacienti cu astfel de probleme.
SIVECO Romania va construi o platforma scalabila, modulara si extensibila care va permite expertilor din companiile farmaceutice si cadrelor medicale sa aiba acces eficient la informatiile din dosarele electronice de sanatate din Europa.
Alaturi de SIVECO Romania, parteneri in acest proiect de cercetare sunt Intrasoft International (coordonator de proiect) - Luxemburg, National University of Ireland, Galway - Irlanda, The University of Manchester - Marea Britanie, Gottfried Wilhelm Leibniz Universitaet Hannover - Germania, Centre for Research and Technology Hellas - Grecia, University of Cyprus - Cipru, Ubitech Ltd. - Grecia, Zeincro Hellas S.A. - Grecia, Hospices Cantonaux Chuv - Elvetia, The Cyprus Institute of Neurology and Genetics -The Cyprus Foundation for Muscular Dystrophy Research - Cipru.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro