Lucruri interesante despre inelul de logodna

Inelul de logodna este un simbol care s-a afirmat de-a lungul istoriei in diverse parti ale lumii, cu diverse nuante de semnificatie. Exista diverse tipuri de inele de logodna, dar eternitatea si iubirea sunt intotdeauna asociate acestei bijuterii unice.

Traditie comuna in toate culturile occidentale, inelul de logodna indica lumii ca persoana care il poarta si-a luat un angajament pe viata, care o va conduce la casatorie.

Uzanta de sigilare a promisiunii de matrimoniu cu un inel isi are radacinile in epoca romana, desi primul inel de logodna a fost documentat efectiv in secolul XV.

Obiceiul cere ca logodnicul sa prezinte bijuteria in momentul in care are loc cererea in casatorie si ca acesta sa fie pus pe deget imediat ce logodnica a pronuntat fatidicul "da". Acest inel este un simbol al gajului angajamentului reciproc sigilat pe inelarul mainii stangi, dupa credinta antica acest deget fiind legat de inima prin "vena amoris", vena iubirii.

Exista si unele exceptii de la aceasta regula: in Ucraina, de exemplu, inelul se pune pe mana dreapta, in timp ce in Polonia sau in Germania, imediat dupa nunta trece de pe inelarul mainii stangi pe cel al dreptei. In America adesea dupa nunta inelul de logodna vine alaturat verighetei si purtat impreuna cu aceasta pe degetul inelar al mainii stangi.

Mai mult de 90% din inelele de logodna au montate diamante. Originea curioasa a acestei uzante trebuie cautata in criza vanzarii de diamante pe care a cunoscut-o casa De Beers la inceputul secolului trecut, cand s-a lansat o campanie publicitara pentru diamante, folosind pentru promovare diverse vedete ale epocii.

Simbol al angajamentului sentimental, inelul de logodna a dobandit in timp valoarea de simbol al statutului social al omului (care trebuia sa demonstreze ca era capabil din punct de vedere economic ca poate sa-si mentina familia) si ca asigurare a consistentei si bunelor intentii ale logodnicului (avand in vedere ca in caz de ruptura a logodnei din partea barbatului, inelul, prin conventie sociala acceptata, daca nu prin decizie judecatoreasca, ramane femeii ca despagubire). Putem sa ne imaginam, deci, ca acestea sunt motivele pentru care din anii 40 incoace, s-a raspandit uzanta de a se darui inele tot mai scumpe, in functie de diverse reguli de stabilire a limitelor unei "cheltuieli juste" (intre doua si trei salarii lunare).

Cu siguranta, un inel de logodna pe degetul unei femei comunica inevitabil indisponibilitatea fata de ceilalti barbati care ar putea sa ii faca curte si este interesant de observat ca nici macar in epoca unui feminism acerb nu a fost pusa in discutie aceasta uzanta cu sens unic.

Motivul este simplu: imaginea barbatului indragostit care sigileaza propria promisiune de iubire eterna cu gema cea mai pretioasa este prea romantica pentru a renunta la ea in numele egalitatii intre sexe sau pentru alte principii rationale. De secole fiecare femeie viseaza propria cerere in casatorie si inelul pe care il va tine minte toata viata.