MacBook refurbished vs. MacBook nou: merită să economisești bani?

10 aprilie 2025
Autor:
Libra WEBCORP

Un MacBook reprezintă o investiție semnificativă pentru oricine caută performanță. Însă prețurile modelelor noi pot fi mari pentru mulți utilizatori. Aici intervine opțiunea de a cumpăra un MacBook refurbished, o variantă tot mai populară. Întrebarea care se pune este: merită să faci această alegere sau mai bine plătești diferența pentru un dispozitiv nou?

Performanțele sunt similare în utilizarea de zi cu zi

Când compari un MacBook nou cu unul refurbished, prima întrebare care poate apărea este cea referitoare performanță. Majoritatea dispozitivelor recondiționate provin din retururi, stocuri nevândute etc. Ele sunt testate riguros, piesele defecte sunt înlocuite și sistemul de operare este reinstalat. În final, ajung să funcționeze la fel de bine precum un model nou, cel puțin în activitățile uzuale. Dacă lucrezi cu programe de birou, navighezi online sau editezi fotografii ocazional, nu vei observa mari diferențe. Un model refurbished cu specificații decente poate rula fluent toate aplicațiile standard. De exemplu, un MacBook Pro recondiționat cu procesor i5 sau i7 dintr-o generație recentă va face față fără probleme sarcinilor zilnice, chiar și celor mai solicitante precum montajul video la nivel mediu. Sigur, dacă ai nevoie de putere maximă de procesare pentru sarcini profesionale sau dacă vrei să folosești cele mai noi funcții software, un model nou va fi mai potrivit. Însă, pentru majoritatea utilizatorilor, diferențele de viteză sau răspuns nu sunt evidente.

Diferențele de preț sunt considerabile

Un avantaj clar al modelelor refurbished este prețul. Poți găsi laptopuri Apple recondiționate cu până la 30-40% mai ieftin față de echivalentele noi. În cazul în care bugetul este limitat, aceasta poate fi o oportunitate excelentă să intri în „lumea” Apple fără să faci compromisuri semnificative. De exemplu, un MacBook Air refurbished cu procesor M1 și 256 GB SSD poate costa cu 150-200 euro mai puțin decât același model nou, în funcție de sursa de achiziție. În cazul modelelor Pro, economia este și mai mare. Acest lucru înseamnă că poți direcționa banii economisiți către accesorii, extinderea garanției sau pentru alte nevoi personale. Cu toate acestea, trebuie să te asiguri că produsul provine de la un furnizor de încredere, ideal un reseller autorizat Apple sau o platformă cu politici clare de retur. Astfel, vei avea siguranța că laptopul vine cu o garanție rezonabilă și că a fost testat.

Aspectul poate varia în funcție de gradul de recondiționare

Un aspect unde modelele noi au un avantaj incontestabil este condiția estetică. Un MacBook nou vine impecabil, fără urme de utilizare, cu ambalaj original și toate accesoriile sigilate. În schimb, un model refurbished poate avea mici zgârieturi sau semne fine de uzură, mai ales pe carcasă sau în jurul porturilor. Vestea bună este că mulți furnizori specifică gradul de recondiționare: „A” pentru estetică impecabilă, „B” pentru urme abia vizibile și așa mai departe. Astfel, poți alege în cunoștință de cauză și poți evita surprizele. În funcție de cum vezi lucrurile, aceste mici imperfecțiuni pot fi neimportante dacă ceea ce contează cu adevărat este performanța și fiabilitatea în utilizare. Pentru unii utilizatori, laptopul va fi oricum protejat cu husă, iar aspectul exterior contează mai puțin.

Garanția este disponibilă, dar în forme diferite

Un MacBook nou vine cu garanție standard, care poate fi extinsă. În plus, ai parte de suport tehnic complet și acces la centrele de service autorizate. Această siguranță este importantă mai ales dacă laptopul urmează să fie folosit intens sau în scopuri profesionale. Modelele refurbished vin și ele, de cele mai multe ori, cu garanție. Dacă le cumperi de la Apple sau reselleri certificați, beneficiezi de garanție de 1 an, exact ca la un produs nou. În schimb, dacă alegi un vânzător independent sau o platformă de tip marketplace, garanția poate varia în funcție de politica magazinului. Este necesar să verifici termenii garanției înainte de achiziție. Un furnizor serios oferă și drept de retur extins, în cazul în care produsul nu corespunde așteptărilor sau apar probleme.

Alegerea dintre un MacBook nou și unul refurbished nu ține doar de preț, ci și de stilul tău de utilizare, așteptări și nivelul de confort pe care îl dorești în relația cu un dispozitiv. Ambele opțiuni oferă avantaje. Dacă prioritizezi eficiența bugetară fără să faci compromisuri mari, un MacBook recondiționat poate fi o soluție excelentă. Dacă vrei un model mai nou și nu vrei să-ți asumi niciun risc, atunci versiunea nouă rămâne cea mai sigură variantă.

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram