Marele Premiu al Spaniei calificari

12 mai 2014

Barcelona, 10 mai 2014 – Pneurile de compozitie medie, care sunt in momentul de fata cu aproape opt zecimi de secunda mai rapide decat cele de compozitie hard, au fost cheia calificarilor de la Barcelona. Vineri, diferenta dintre compozitii a fost in medie de peste o secunda, dar aceasta diferenta a fost mai mica in sesiunile de sambata.

Pilotii au fost nevoiti sa faca fata unor conditii dificile, temperatura de pe circuit crescand considerabil spre dupa amiaza in comparatie cu orele diminetii, ajungand la 44°C. Este foarte probabil ca situatia sa se repete si duminica, in cursa, dar in ciuda acestor conditii dure si a solicitarii intense a pneurilor, sunt asteptate maximum trei opriri la boxe pentru majoritatea pilotilor. Nu s-a observat fenomenul de granulare, iar uzura si degradarea s-au diminuat weekend-ul acesta.

Odata cu revenirea curselor de Formula 1 in Europa, s-a inregistrat a doua sesiune de calificari de anul acesta (dupa cea din Bahrein) desfasurata in conditii de circuit complet uscat. Pentru prima data in istorie, Mercedes a obtinut al cincilea pole position consecutiv, si, pentru a doua oara in acest sezon, a ocupat primele doua pozitii pe grila de start.

Hamilton, pilotul Mercedes, care a salvat un set de pneuri de compozitie medie utilizand in Q1 pneurile de compozitie hard, a obtinut al 35-lea pole position din cariera sa. Britanicul are acum cu 10 mai putin decat Sebastien Vettel (Red Bull Racing), care a obtinut 45, fiind cel mai de succes pilot din epoca Pirelli.

“Dupa ce echipele vor analiza datele de sambata vor decide daca vor adopta o strategie cu doua sau cu trei opriri la boxe, deoarece in multe cazuri simularile sugereaza timpi aproape identici pentru cele doua strategii. Ca de fiecare data, restrictiile legate de combustibil vor fi argumentele decisive ale deciziei. Calificarile de la Barcelona au decurs in mare parte asa cum era de asteptat, desi echipele nu au facut teste pe acest circuit anul acesta si steagul rosu a intrerupt de doua ori sesiunile de sambata, lucru ce a afectat cu siguranta strategiile din calificari. Conditiile de pe circuit in timpul calificarilor au fost foarte diferite de cele din sesiunile de teste, influentand evident nivelul de aderenta, dar putem sa ne asteptam la acelasi lucru si maine in cursa. Conform statisticilor, pilotul care porneste aici din pole position are foarte multe sanse sa si castige cursa. Totusi, faimoasa victorie de anul trecut a lui Fernando Alonso de pe pozitia a cincea a grilei de start demonstreaza ca orice este posibil cu o strategie potrivita. Pneurile sunt aceleasi pentru toti si Formula 1 este o meritocratie: totul se reduce deci la echipele si pilotii care vor fi capabili sa le exploateze la maximum”, a spus Paul Hembery, directorul Pirelli Motorsport.

PREZICATORUL MISTERIOS DE LA PIRELLI

Conform estimarilor noastre, modul cel mai rapid de a parcurge cele 66 de tururi ale cursei este printr-o strategie cu 3 opriri la boxe. Start cu medium, schimb pe medium in turul 20, tot pe medium in turul 38 si apoi pe hard in turul 54.

Si o strategie cu doua opriri la boxe este posibila. In acest caz: start cu pneuri de compozitie medie, schimbare tot pe medie in turul 22 si apoi pe hard in turul 45.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram