Meli Melo Paris, unul dintre principalii retaileri locali de bijuterii si accesorii fashion din Romania, lanseaza cea mai noua colectie – Techno Sky – inspirata din cultura techno. Bijuteriile si accesoriile noii linii propun clientelor culori intense, glaciale, imprimeuri deosebite, dar si insertii de cristale si metal.
„Noua colectie aduce bijuterii si accesorii glam, care te duc cu gandul la vacanta de iarna, la zilele petrecute pe partia de ski si mai ales la noptile de dans pe ritmurile muzicii techno”, a declarat Oana Lazar, Marketing Manager al Meli Melo Paris.
Aceasta a subliniat ca Techno Sky se adreseaza femeilor indraznete, care nu se tem sa iasa in evidenta si aleg bijuteriile si accesoriile statement, potrivite pentru a transpune exact starea lor de spirit.
Nuantele predominante ale colectiei Tehno Sky sunt cele de albastru si turcoaz intens, movul inchis, alaturi de culorile metalice – argintiu, auriu si bronz. Detaliile din cristal si insertiile metalice amintesc de fulgii de zapada si stralucirea ghetii, oferindu-le clientelor un look deosebit in plina vara.
Inspirate din moda anilor ’90, colierele masive, in nuante de auriu sau bronz, cu aspect de metal lustruit, sunt printre vedetele acestei colectii. De asemenea, colierele cu tinte si insertii de cristale care reflecta lumina sunt recomandate pentru a scoate din anonimat orice tinuta.
In ceea ce priveste cerceii, modelele propuse de designerii Meli Melo Paris sunt cele cu forme suprarealiste, cu aplicatii de cristale iridescente sau fatete multicolore, inspirati din cultura techno. Bratarile statement, cu sau fara aplicatii de pietre, raman si ele un must-have al acestui sezon.
Inelele mari sunt batute cu pietre colorate si detalii metalice si nu trebuie sa lipseasca nici ele din garderoba oricarei fashioniste. Designul abstract, cu forme neregulate si aspect neprelucrat se afla in tendintele propuse, alaturi de culorile puternice.
Noua colectie Meli Melo Paris este disponibila in cele 41 de magazine din retea, atat in Romania, cat si in Bulgaria sau Republica Moldova, incepand cu 1 august.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro