PRDaily una dintre cele mai bune publicații de PR din Statele Unite a anunțat câștigătorii ediției 2014 a „Social Media Awards”. Câștigătorii au fost aleși în funcție de voturile cititorilor care au putut să le urmărească activitatea și să-și manifeste apreciaerea sau dezacordul pe toto parcursul anului trecut. Cititorii PR Daily au putut alege din campanii pe social media venite din toată lumea și au putut evalua după bunul plac elemente cum ar fi creativitatea mesajului, targetarea, impactul și alte criterii foarte bine definite.
Juriul PRDaily care a stabilit clasamentul final pentru fiecare dintre categorii, a avut o sarcină extrem de grea. Exercițiile de comunicare prezentate au fost de-a dreptul extraordinare, iar departajarea s-a bazat pe niște criterii foarte fragile.
Dintre categorii, ne-a atras atenția „Best Brand Awareness”, unde Microsoft a primat prin acțiune YouthSpark Advocates, o campanie CSR ambițioasă care și-a propus ca obiectiv facilitarea accesului tinerilor către educație, locuri de muncă și antreprenoriat. Au fost puse în joc peste 30 de burse Microsoft pentru studenți. Pentru a atrage atenția asupra campaniei, rețelele sociale erau cel mai bun mediu, așa că, pentru aproximativ 20 de ore au fost răspândite o serie de statusuri legate de program pe Twitter. Fiecare status a reuțit o performanță extraordinară de audiență, respectiv 10.000.000 de oameni.
Din cele mai bune nume de pe tapetul social media ăla anului trecut nu a putut lipsi Coca-Cola care s-a clasat pe primul loc la categoria „Best Content Marketing/Brand Journalism”. Coca-Cola a făcut furori cu o campanie interesantă, „Coca-Cola Journey”, care a ridicat stacheta în ceea ce privește jurnalismul de brand. Compania și-a făcut obiceiul să obțină rezultate mai bune prin jurnalismul propriu decât prin conținutul distribuit în mediile și publicațiile externe, iar site-ul www.coca-colacompany.com este un exemplu concludent.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro