Noi modificari in formalitati vamale pentru marfa transportata pe Dunare

26 iunie 2017
Autor:
Suits Advertising

Ordinul ANAF nr. 3177/2014 analizat astăzi aduce noi precizări în ceea ce privește formalităţile vamale care se efectuează pentru mărfurile transportate pe Dunăre și abrogă Ordinul ANAF nr. 9.207/2006 privind formalităţile vamale care se efectuează pentru mărfurile transportate pe fluviul Dunărea între porturi din România şi Bulgaria.

Prin acest act normativ, publicat în Monitorul Oficial nr. 838/2014, se stabilesc principalele atribuții ale birourilor vamale din porturile amplasate la Dunăre și anume:

a) verificarea statutului vamal al mărfurilor;

b) verificarea şi vizarea documentelor care fac dovada statutului comunitar al mărfurilor;

c) efectuarea controlului vamal la intrarea / ieşirea pe / de pe teritoriul Uniunii Europene şi a controalelor corespunzătoare bazate pe analiza de risc;

d) supravegherea transbordării mărfurilor dintr-un mijloc de transport fluvial în altul.

Dovada statutului comunitar al mărfurile comunitare transportate pe Dunăre între porturi din România şi Bulgaria va fi făcută numai prin prezentarea documentului T2L, vizat la litera C, şi a documentului de transport vizate de biroul vamal din portul de plecare.

Mai mult, biroul vamal din portul de plecare va viza documentul T2L la litera D „Controlat la biroul de plecare“, unde se vor înscrie: data şi numărul de înregistrare, semnătura unui lucrător vamal din acest birou şi ştampila personală, cu numele biroului vamal. Aceleași date se vor înscrie și pe documentul de transport al mărfurilor.

Notă: Și în cazul mărfurile comunitare transportate pe Dunăre din România către un alt stat membru, dovada statutului comunitar al acestora se va face tot prin prezentarea unui document T2L vizat de biroul vamal din portul de plecare.

În cazul completării acestor date pe documentul de transport al mărfurilor și pe documentul T2L când se efectuează un transport din Bulgaria în România, atunci nu se vor efectua alte formalităţi vamale, acestea fiind în liberă circulaţie pe teritoriul Uniunii Europene, reținându-se o copie a documentului T2L de către biroul vamal din portul de destinaţie.

În lipsa documentației corect completate sau în cazul provenienței dintr-un alt stat terț, mărfurile vor fi considerate mărfuri necomunitare şi vor fi efectuate formalităţile vamale corespunzătoare, de plasare sub o destinaţie vamală.

Atunci când mărfurile comunitare sunt transportate pe Dunăre dintr-un alt stat membru în România sub regimul de tranzit comunitar intern, biroul vamal din portul de intrare va îndeplini rolul unui birou de tranzit sau de destinaţie, conform datelor înscrise în declaraţia de tranzit, şi va efectua formalităţile vamale corespunzătoare. În aceste cazuri nu este necesară prezentarea unui alt document privind statutul comunitar al mărfurilor.

Două cazuri mai speciale sunt reprezentate de transportul mărfurilor comunitare între două porturi din România ori transportul mărfurilor peste Dunăre pe pod sau cu feribotul. În primul caz informaţiile şi datele privind mărfurile vor fi obţinute de biroul vamal din portul de destinaţie din sistemul RORIS iar în cel de-al doilea caz, pentru mărfurile transportate peste Dunăre între România şi Bulgaria pe pod sau cu feribotul nu sunt necesare formalităţi vamale.

Notă: mărfurile necomunitare care se introduc în România prin portul Constanţa şi se transportă pe Dunăre vor fi plasate în tranzit vamal până la biroul de destinaţie.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram