„Allegria” – noua colecție de stilouri de lux Poenari.ro este ACUM disponibilă online

19 februarie 2022
Autor:
PROGZEE

În lumea iubitorilor de frumos și a colecționarilor de obiecte de lux, brandul Poenari se bucură de o notorietate aparte. Cu o experiență vastă în crearea unor instrumente de scris formidabile, dintr-un material neobișnuit, așa cum este lemnul, magazinul online Poenari.ro deține o serie de atuuri care îl poziționează în topul preferințelor clienților săi.

Despre ce este vorba? Ei bine, brandul Poenari a prins contur pornind de la o simplă idee, aceea de a înlocui plasticul cu un material aparte în realizarea instrumentelor de scris. Inspirându-se din traseul de succes creionat de către Petrache Poenaru, românul care a brevetat invenția denumită „Condei portăreț fără sfârșit, alimentându-se el însuși cu cerneală”, Poenari întotdeauna surprinde prin calitate, bun gust și eleganță la cele mai înalte cote.

Orientat constant către necesitățile clienților, ținând cont de așteptările și de preferințele acestora, dar și îmbunătățindu-și în mod continuu activitatea, acesta a ajuns în prezent un adevărat lider în industria în care activează.

Fiecare colecție de instrumente de scris lansată de către Poenari.ro este realizată cu o atenție deosebită asupra detaliilor, începând de la forma și materialul peniței și până la elementele din componența acestora. Așadar, achiziția unui stilou de lux ce poartă amprenta brandului devine o reală experiență încă de la prima utilizare.

Allegria – întruchiparea feminității absolute: o nouă colecție de stilouri de lux cu noi facilități pentru utilizatori

De-a lungul timpului, stilourile marca Poenari.ro au făcut înconjurul lumii, ajungând să fie utilizate de personalități ilustre, precum este Papa Francisc, Donald Trump, Principesa Margareta, președintele României Klaus Iohannis, numeroși șefi de stat, dar și antreprenori celebri.

Încă de la începutul anului 2022, Poenari.ro a lansat o nouă colecție de stilouri de lux, de această dată, destinate în exclusivitate reprezentantelor sexului frumos. Cu alte cuvinte, instrumentele de scris din gama Allegria celebrează feminitatea și eleganța în toate formele sale.

Fiind mult mai ușoare, deci, implicit, mai facil de utilizat de către mâinile delicate ale unei femei, stilourile Allegria sunt disponibile pe Poenari.ro în patru variante de culori. Bineînțeles, nuanțele sunt, la rândul lor, grațioase, având un finisaj glossy care, alături de variațiile sclipitoare ale metalului, transformă instrumentul de scris într-o fabuloasă piesă de colecție.

Capacul ușor conic completează la perfecție silueta alungită și deosebit de subțire a stilourile, astfel încât rezultatul final să fie pe măsura așteptărilor oricărei femei de succes.

Nici din prisma alimentării cu cerneală, stilourile Allegria nu sunt mai prejos. Acestea pot fi alimentate fie cu ajutorul convertorului, care este inclus în prețul de achiziție, fie cu rezerve universale.

Rafinamentul înglobat de către Poenari sub forma unui instrument de scris autentic poate fi observat și prin intermediul peniței, confecționată din oțel cu vârful de iridiu, placată cu aur rose.

Stilourile Allegria se dovedesc cadoul perfect pentru orice reprezentantă a sexului frumos caracterizată prin intuiție, perseverență și finețe, fiind disponibile sub forma unei colecții noi, lansată special pentru a întruchipa feminitatea absolută. Instrumentele de scris pot fi comandate cu ușurință din cadrul magazinului online Poenari.ro, venind la momentul oportun în întâmpinarea domnilor doritori de a-și surprinde partenera cu ocazia zilei de 8 Martie sau de Dragobete.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram