Bucureşti, 12 mai 2011 – Novensys participă astăzi cu prezentări practice la cursul de Logistica Afacerilor predat studenţilor din anul 2 al Masteratului de Cibernetică şi Economie Cantitativă din cadrul Facultăţii de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică – Academia de Studii Economice din Bucureşti.
Prelegerile vor avea loc la sediul Facultăţii din Calea Dorobanţilor 15-17, sala 2017, la parter, în intervalul 16:30 - 19:20. Programul include o prezentare a soluţiilor Microsoft din portofoliul Novensys, cu accent pe gama ERP – Enterprise Resource Planning –, prezentare susţinută de Marius Popescu, Presales Consultant Microsoft Dynamics, şi prezentarea conceptelor de depozitare, WMS – Warehouse Management Systems –, automatizare şi studii de caz din implementările realizate de Novensys, prezentare susţinută de Daniel Bădiţoiu, Presales Senior Consultant.
Doamna Profesor Doctor Virginia Mărăcine, Prodecan al Facultăţii de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică şi titular al cursului de Logistica Afacerilor declară: „Rezultatul activităţii noastre didactice sunt competenţele cu care ne înzestrăm studenţii pregătindu-i pentru economia reală. Aceste competenţe trebuie să îi ajute în rezolvarea problemelor concrete cu care se întâlnesc în activitatea lor de zi cu zi, utilizând pentru aceasta cele mai noi şi mai performante metode şi tehnici”.
Ca urmare, o serie de cursuri din cadrul Facultăţii de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică – printre care „Logistica Afacerilor”, „Cibernetica Economică” şi „Gestiunea Riscului” – au iniţiat şi promovează colaborări cu specialiştii din mediul de afaceri în vederea prezentării de studii de caz reale însoţite de soluţiile informatice adecvate.
„În acest context am invitat specialiştii de la Microsoft să prezinte studenţilor noştri soluţii informatice pe care ei le vor utiliza în activitatea din domeniul logisticii. Iar Microsoft nu a venit singură, ci însoţită de Novensys – partenerul Microsoft cel mai calificat să le explice studenţilor ce înseamnă implementarea practică a unor aplicaţii Microsoft de tip Enterprise Resource Planning – ERP, Supply Chain Management – SCM sau Warehouse Management System – WMS”, a completat doamna Profesor Doctor Virginia Mărăcine.
Acest stil de lucru aduce beneficii pentru toţi partenerii implicaţi: studenţilor prin apropierea pregătirii lor de cerinţele economiei în care vor lucra; companiilor partenere prin familiarizarea studenţilor cu aşteptările profesionale pe care le au de la ei, precum şi profesorilor, prin conectarea directă la nevoile „clienţilor” direcţi – organizaţiile din economia şi societatea bazate pe cunoaştere.
Daniel Bădiţoiu, Presales Senior Consultant Novensys, a menţionat: „Ne dorim să punem la dispoziţia studenţilor ASE oportunitatea de a cunoaşte o serie de soluţii informatice utilizate în practica economică, soluţii pe care noi le-am implementat în România şi vom veni cu exemple practice şi studii de caz. Suntem interesaţi să participăm la conştientizarea în mediul academic a provocărilor din domeniului logistic în condiţiile economiei curente şi a colaborării în vederea dezvoltării de soluţii adaptate cerinţelor economice specifice”.
Prin acest mod de colaborare, Novensys, Microsoft şi Facultatea de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică din cadrul ASE Bucureşti demonstrează utilizarea în practica organizaţiilor, a teoriilor şi conceptelor studiate în facultate şi a corelării acestora cu cerinţele angajatorilor din domeniul economic.
Academia de Studii Economice din Bucureşti este şi doreşte să rămână cea mai prestigioasă instituţie de învăţământ superior economic şi de administraţie publică din România şi să se califice printre primele universităţi din Europa, prin conţinutul şi modernitatea procesului de învăţământ, dinamismul inovării, implicarea în raporturi strategice de parteneriat cu mediul economic şi social, naţional şi internaţional. Facultatea de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică pregăteşte specialişti capabili să utilizeze şi să dezvolte metode cantitative de analiză şi prelucrare a informaţiilor, inclusiv sisteme şi produse software, pentru generarea cunoştinţelor şi fundamentarea deciziilor, prin procedee proprii ciberneticii, statisticii şi informaticii economice.
Despre Microsoft – Fondat în 1975, Microsoft (Nasdaq "MSFT") este liderul mondial în software, servicii şi soluţii, care ajută oamenii şi companiile să îşi atingă pe deplin potenţialul. Misiunea Microsoft România este creşterea satisfacţiei partenerilor şi utilizatorilor tehnologiei de vârf Microsoft, contribuind cu profesionalism şi onestitate la dezvoltarea industriei IT locale, prin transpunerea modelului de business al corporaţiei.
Despre Novensys – Cu o experienţă de peste 10 ani în soluţii integrate pentru managementul informaţiei, Novensys este specialistul care integrează doar cele mai inteligente soluţii pentru managementul informaţiei de la marii dezvoltatori de tehnologie la nivel internaţional. Novensys este Business Partner Motorola, Business Partner pentru furnizorii Zebra, Datalogic, Printronix şi Psion. Portofoliul Novensys reuneşte platforme software şi infrastructură hardware pentru Enterprise Resource Planning, Supply Chain Management, Customer Relationship Management, Business Intelligence şi Field Services.
Raluca Vilceanu - Pr Specialist
[email protected]
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro