Creşterea accelerată a afacerii, triplarea numărului de tranzacţii lunare şi obiectivele de vânzări tot mai îndrăzneţe au impus realizarea unei operaţiuni de upgrade de la un simplu soft de gestiune şi contabilitate pe care cei de la Monte Bianco îl utilizau, la un ERP capabil să gestioneze un număr mare de date şi să ofere informaţii exacte şi în timp real, astfel încât să asigure o susţinere reală a creşterii companiei şi obiectivelor de vânzări.
„În acel moment, am căutat să vedem cam tot ce era pe piaţă. Am avut de ales între 4 sau 5 soluţii ERP, decizia finală de implementare a SocrateOpen având la bază două aspecte. În primul rând, cei de la BITSoftware nu numai că au venit cu un produs care a avut cel mai bun raport funcţionalitate-preţ, dar au fost şi singurii care ne-au ajutat să ne clarificăm nevoile şi cerinţele, să ştim exact ce vrem. Iar în al doilea rând, ne-au propus un sistem ERP open source, cu un cost de deţinere scăzut, un sistem flexibil care ne permite să modificam, adaptăm și să extindem solutia rapid și ușor”, a afirmat Dan Savu, Director de planificare, Monte Bianco.
Cu SocrateOpen, Monte Bianco a redus timpul de raportare şi a îmbunătăţit performanţele operaţionale ale companiei, permiţând o evidenţă corectă a datelor despre fiecare client şi furnizor în parte, acest lucru conducând la creşterea cu circa 8% a numărului de clienţi şi cu aproape 10% a cifrei de afaceri.
Despre Monte Bianco
Monte Bianco, cel mai mare producător de articole din hârtie tissue din România, s-a înfiinţat în 1994, la Târgovişte. Portofoliul companiei conţine 3 mărci proprii puternice (Puff, Best şi Fiore), precum şi mărci proprii pentru diverşi colaboratori, precum Metro Quality (pentru Metro Cash&Carry România), Clever (pentru Billa România), McDonalds şi Tarom. La sfârşitul anului 2010, Monte Bianco era pe primul loc în România în ceea ce priveşte producţia de şerveţele, batiste igienice, prosoape de bucătărie şi produse HoReCa, şi pe locul 4 la producţia de hârtie igienică. Primul client al companiei a fost Metro Cash&Carry, în prezent printre clienţii Monte Bianco numărându-se toate marile lanţuri de hypermarketuri şi supermarketuri din România: Metro, Selgros, Kaufland, Auchan, Billa, Mega Image, Penny, Cora etc. Monte Bianco are aproximativ 200 de angajaţi, 150 de produse, peste 300 de clienţi în toată ţara şi o activitate de circa 3.000 de facturi per lună.
Despre SocrateOpen
SocrateOpen este o soluție ERP / CRM open source, modernă, adaptabilă, de clasă mondială, care poate fi utilizată pe serverul propriu sau în Amazon Cloud la o fracțiune din costul unui sistem ERP tradițional. Adresată inițial companiilor de servicii, soluția SocrateOpen este utilizată astăzi cu succes și de companii din producție și distribuție de bunuri de larg consum, import și distribuție de aparatură medicală, import și distribuție de echipamente electronice, producție agricolă, construcții, telecomunicații, producție discretă.
Despre BITSoftware
Cu peste 18 ani de experienţă, BITSoftware dezvoltă şi implementează soluţii ERP, CRM şi Business Intelligence (BI) care ajută companiile din diverse industrii să-şi îmbunătăţească productivitatea, prin automatizarea proceselor din companie, şi să realizeze obiectivele de creştere pe termen lung. BITSoftware este prima companie din România care a lansat un sistem ERP&CRM de clasă mondială, open source - SocrateOpen, utilizat de companii din servicii profesionale, distribuţie, producţie şi construcţii, şi una dintre primele companii româneşti care a dezvoltat un sistem ERP - Socrate+ - implementat până acum în peste 150 de companii medii şi mari din România. BITSoftware a devenit, de la începutul acestui an, reseller oficial pentru România al furnizorului american de soluţii de Business Intelligence, MicroStrategy, prin parteneriatul încheiat urmărindu-se dezvoltarea şi distribuirea pe piaţa din România a celei mai complexe şi complete soluţii de Enterprise Business Intelligence. BITSoftware este, totodată, distribuitor autorizat GoogleApps. Google Apps de la BITSoftware înseamnă nu numai achiziţia unui abonament anual, ci şi servicii profesionale de instalare şi migrare, şcolarizare utilizatori şi integrare cu alte aplicaţii.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro