Nutriția și sănătatea orală a copiilor: Ce alimente să evităm

6 iulie 2024
Autor:
Libra WEBCORP

Alimentația influențează sănătatea orală a copiilor. Consumul regulat de alimente bogate în nutrienți contribuie la menținerea structurii dinților și la sănătatea gingiilor. Pe de altă parte, consumul excesiv de zaharuri și carbohidrați crește riscul apariției cariilor dentare. Află din articolul de mai jos ce alimente ar trebuie să evite copiii, pentru a avea grijă de sănătatea lor orală.

Bomboanele și dulciurile

Dinții copiilor sunt sensibili din cauza faptului că smalțul lor este în continuă dezvoltare, fiind mai puțin rezistent decât cel al adulților. Zahărul din bomboane și alte tipuri de dulciuri contribuie semnificativ la dezvoltarea cariilor. Bacteriile din cavitatea bucală se hrănesc cu carbohidrați, inclusiv zahărul. În timp, ele produc acizi care erodează smalțul dinților și care duc la formarea cariilor.

Limitează consumul de bomboane și dulciuri în dieta copiilor și încurajează-i să aleagă alternative mai sănătoase, cum ar fi fructele proaspete sau lactatele cu conținut scăzut de zahăr.

Dacă observi că cel mic prezintă simptome asociate cariilor dentare, programează un consult stomatologic la pedodont (dentist de copii).

Băuturile carbogazoase sau din fructe

La fel ca în cazul bomboanelor și dulciurilor, sucurile carbogazoase, în special cele bogate în zaharuri, ar trebui excluse din dieta copiilor. În plus, aciditatea sucurilor carbogazoase contribuie la eroziunea smalțului dentar în timp.

Deși par o opțiune mai sănătoasă decât sucurile carbogazoase, sucurile naturale din fructe pot reprezenta și ele un risc pentru sănătatea orală. Chiar dacă nu conțin zaharuri adăugate, ele au un conținut ridicat de zaharuri naturale care erodează smalțul dentar. De asemenea, multe sucuri naturale conțin portocale sau mere, care au un nivel ridicat de aciditate.

Alimente bogate în amidon

Aceste tipuri de alimente includ pastele, orezul, pâinea, cerealele sau porumbul. Alimentele bogate în amidon nu trebuie evitate complet, ci consumate cu moderație și incluse într-o dietă echilibrată pentru sănătatea orală. Amidonul este un carbohidrat complex format din molecule de glucoză unite între ele. Deoarece carbohidrații contribuie la producerea de acizi de către bacteriile din cavitatea bucală, acest lucru poate duce la eroziunea smalțului dentar și la formarea cariilor.

Dacă cel mic poartă un aparat dentar fix, fie un aparat ceramic, din metal, sau din safir, aceste tipuri de alimente trebuie limitate pentru a nu deteriora aparatul dentar și pentru a preveni acumularea plăcii bacteriene.

Citricele

Citricele sunt benefice pentru sănătatea generală datorită conținutului lor de vitamine și antioxidanți, dar ele pot avea un impact negativ asupra sănătății orale a copiilor din cauza acidității lor ridicate. Aciditatea citricelor duce la eroziunea smalțului dentar, iar astfel crește riscul apariției cariilor dentare în rândul copiilor.

Popcornul

Chiar dacă popcornul este o gustare delicioasă, acesta ar trebui limitat pentru sănătatea orală a copiilor. Bucățile de popcorn pot rămâne între gingii sau dinți, provocând disconfort și creând un mediu propice pentru acumularea plăcii bacteriene.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram