Nutriție Sanatate Longevitate” Întâlnire de gradul 0 a experţilor în nutriţie

3 iunie 2013
Autor:
dowmedia08

Specialişti din domeniul nutriţiei, persoane interesate de un stil de viaţă sănătos şi medici din specialităţi conexe nutriţiei s-au reunit pe 30 mai, în cadrul unei întâlniri interactive, pentru a dezbate relaţia dintre nutriţie, sănătate şi longevitate.
Simpozionul „Nutriţie, Sănătate, Longevitate“ a fost moderat de Acad. Maya Simionescu – Director al Institutului Naţional de Biologie şi Patologie Celulară „N.Simionescu” şi de prof.univ.dr. Nicolae Hâncu – membru de onoare al Academiei Române.
Alimentaţia nesănătoasă este cunoscută deja pentru consecinţele grave pe care le aduce asupra calităţii şi duratei vieţii. Potrivit celor mai recente date emise de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, principalele cauze de mortalitate în lume sunt provocate de alimentaţia nesănătoasă : 14 milioane de decese sunt cauzate anual, la nivel global, de o alimentaţie incorectă şi dezechilibrată.
Simpozionul „Nutriţie, Sănătate, Longevitate“ a cuprins prezentări interactive cu privire la rolul nutriţiei echilibrate în menţinerea sănătăţii organismului. Astfel, teme precum piramida alimentară, prevenţia principalelor boli cronice cauzate de o alimentaţie nesănătoasă şi provocările nutriţiei au fost abordate în cadrul întâlnirii.
Temele au fost dezbătute de : Prof.univ.dr. Nicolae Hâncu, Membru de Onoare al Academiei Române, Prof. univ. dr. Gabriela Radulian, Şef secţie Institutul Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, Prof. univ. dr. Mariana Graur, Președinte Societatea de Nutriție din România și Conf.univ.dr. Gabriela Roman, Vicepreședinte Societatea Europeană de Obezitate.

„Alimentaţia sănătoasă este o provocare în ziua de astăzi. Aflându-se în faţa unei plaje imense de produse alimentare, mulţi oameni nu ştiu ce să aleagă ca să le fie benefic pentru sănătate. Din păcate, mulţi sunt cei care încă nu cunosc regulile de bază ale unui stil alimentar sănătos, de aceea este foarte important rolul specialistului în nutriţie”, a declarat Prof. univ. dr. Nicolae Hâncu, membru de onoare al Academiei Române.
Prof.univ.dr Gabriela Radulian a discutat pe marginea subiectului ,,Prevenirea bolilor cronice legate de alimentaţie şi creşterea calităţii vieţii”. ”Din păcate, lipsa unei educaţii nutriționale determină apariția unor dezechilibre care pot genera apariția unor patologii diverse. Un program de nutriție individualizat și echilibrat include prezența tuturor grupelor alimentare, consumate cu moderație și variație. Este extrem de important să cunoaștem ce înseamnă un aport alimentar optim din punct de vedere nutrițional. Rolul acestei întâlniri este tocmai acela de a discuta principiile alimentației echilibrate și de a stabili direcțiile de promovare a nutriției sănătoase și a creșterii longevității”, a precizat Prof. Dr. Gabriela Radulian, șef secție Institutul Naţional de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice "
Totodată, în cadrul programului, conf. univ. dr. Gabriela Roman a prezentat şi dezbătut tema ,,Alimentaţia Sănătoasă, între moderaţie, variaţie şi plăcere“. „O alimentaţie sănătoasă nu presupune să renunţi la toate plăcerile culinare, ci înseamnă să alegi dintre toate alimentele pe acelea care sunt benefice organismului“, a declarat conf. univ. dr. Gabriela Roman.
Prof. univ. dr. Mariana Graur a explicat ce înseamnă ,,Piramida Alimentaţiei Sănătoase“. ,,Pentru ca alimentaţia să fie sănătoasă, este foarte important să cunoaştem grupurile de produse care formează piramida alimentară şi să ştim în ce proporţii trebuiesc consumate”, a declarat prof. univ.dr. Mariana Graur.
Simpozionul „Nutriţie, Sănătate şi Longevitate“ este un eveniment care a adunat persoane interesate de stilul de viaţă sănătos, medici nutriţionişti precum şi medici din specialităţi care au legătură cu alimentaţia sănătoasă.
Organizator științific: Societate de Nutriţie din România
Partener științific: Asociaţia Română de Studiu al Obezităţii
Partener: Fundația Națională pentru Știință și Artă

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram