Institutul Notarial Roman, in parteneriat cu Universitatea Ovidius din Constanta, firma de consultanta Loop Operations si Economic Confort au organizat, in perioada 5-31 martie 2015, la sediul Universitatii Ovidius, o noua serie de sesiuni de consiliere profesionala si orientare in cariera. Parte din activitatile proiectului “Drept la practica!”, sesiunile se adreseaza studentilor si masteranzilor la Drept si Administratie publica din regiunea de dezvoltare Sud-Est.
In cadrul sesiunilor, cu ajutorul consilierilor Loop Operations, tinerii participanti au invatat care sunt metodele cele mai bune de eficientizare a CV-ului si a scrisorii de intentie, accentul fiind pus pe analizarea si imbunatatirea CV-ului in vederea inmultirii sanselor de obtinere a unui loc de munca. In cadrul unei parti interactive a sesiunii, participantii au fost implicati in jocuri de rol cu scopul de a li se eficientiza modul de prezentare in cadrul unui interviu: dress-code, care sunt intrebarile cheie, ce se poate spune si ce nu, precum si principalele aspecte de care trebuie sa tina cont in cautarea unui loc de munca si in planificarea carierei. In final, studentii au aflat despre cat de importanta este prezenta lor in mediul online, le-a fost prezentat conceptul de brand personal si rolul important pe care acesta il joaca in procesul de cautare al unui loc de munca. La cerere, studentii pot beneficia de consiliere individuala, unde vor putea pune intrebari punctuale, vor avea posibilitatea de a aprofunda temele abordate si vor putea aplica metodele nou asimilate de imbunatatire asupra CV-ului propriu, sub indrumarea consilierilor.
Sesiunile de consiliere sunt doar primul pas pe care partenerii mai sus mentionati ai proiectului “Drept la practica!” il fac inspre facilitarea accesului pe piata muncii pentru studentii aflati in perioada de tranzitie de la terminarea studiilor la viata activa. Dupa finalizarea etapei de consiliere partenerii si-au propus sa incheie 30 de parteneriate cu institutii publice si private ce activeaza in domeniul juridic, urmand ca in cadrul acestora 250 de studenti sa isi desfasoare stagiul de practica. Prin toate aceste activitati partenerii si-au propus sa contribuie la corelarea educatiei studentilor din grupul tinta cu cerintele pietei muncii si cresterea gradului de insertie pe piata muncii a tinerilor absolventi de studii superioare.
* Proiectul “Drept la practica!” este un proiect cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro