Obiective spectaculoase pentru noul proiect imobiliar din Cluj

4 iunie 2014

United Business Center Tower este unul dintre santierele cu obiective spectaculoase aflate in derulare din portofoliul Alukonigstahl. Dezvoltat in Cluj de catre Iulius Group, acest imobil beneficiaza de solutii de tamplarie si pereti cortina de la Schüco International.

Unul dintre obiectivele dezvoltatorului a fost ca timpul de executie al imobilului sa fie minim. Pentru aceasta Alukonigstahl a oferit solutia tehnica de perete cortina din elemente modulare pentru cele 11 nivele. Panourile cu sticla lipita se realizeaza in atelier, urmand ca pe santier sa se faca cuplarea lor mecanica. Aceasta varianta constructiva permite montajul fatadei concomitent cu turnarea structurii de rezistenta, iar la nivelele deja inchise se pot incepe lucrarile de finisaje interioare chiar inainte de finalizarea intregii constructii.

Dimensiunile foarte mari ale vitrajelor si cerintele proiectantilor pentru un aspect “neted” al fatadei, fara capace pe verticala sau orizontala, impun un perete cortina in varianta structurala. Pentru a raspunde necesitatilor acestui proiect, pentru cei 4.800 mp de perete cortina s-au dezvoltat profile speciale, personalizate.

Elementele mobile sunt realizate din sisteme Schüco AWS/ ADS 65 si AWS 102 cu actionare electrica pentru dezfumare.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram