Ofera i micuţul tau şansa de a avea un sistem imunitar de fier

4 mai 2012
Autor:
dowmedia08

Studii efectuate de IOMC (Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi a Copilului) arată că, pe plan naţional, un procent de numai 16% dintre copiii cu vârste între 1 şi 6 luni, beneficiază exclusiv de lapte matern. Alăptarea este unul dintre cele mai importante momente ale mamei împreună cu micuţul ei. Laptele matern oferă copilului toţi nutrienţii necesari unei creşteri sănătoase şi echilibrate.

Bazându-se pe o experienţă de peste 10 ani în domeniul fabricării produselor destinate alimentaţiei sugarilor, echipa de cercetare BIOEF, parte integrată a companiei Ropharma, a creat o nouă formulă inovatoare ce stimulează imunitatea şi creşte rezistenţa organismului la acţiunea agenţilor patogeni, fiind recomandată în completarea alăptării, dar şi ca aliment de bază.

VITALACT IMMUNITY JUNIOR are în compoziţie factori de imunizare şi de creştere, proteine şi substanţe nutritive necesare alimentaţiei sănătoase a bebeluşilor. Conţinutul mare de calciu şi fosfor ajută la formarea oaselor iar concentraţia mare de imunoglobuline A şi G, care au acţiune directă la nivelul cavităţii bucale, previn dezvoltarea microorganismelor chiar de la începutul tractului digestiv.

Produsul vine în sprijinul mamele care doresc să continue alimentaţia cu lapte a copilului şi după împlinirea vârstei de 1 an. Cei mai importanţi nutrienţi din componenţă, bogaţi în anticorpi, sunt colostrul bovin liofilizat şi lactoferina.

Beneficiile colostrului bovin şi al lactoferinei
Colostrul bovin provenit din ferme autorizate sanitar-veterinar este atent selecţionat, supus unui tratament termic la temperaturi joase şi uscat în condiţii de vid la maxim 45C. Această procedură păstrează intacte toate componentele active (proteine, aminoacizi esenţiali, anticorpi, vitamine, etc) şi asigură organismului, prin compoziţia sa complexă, o multitudine de factori de imunitate printre care imunoglobulina, cytokina, interferonul şi lactoferina.

Aceşti factori ajută organismul în refacerea imunităţii, previn apariţia şi dezvoltarea infecţiilor şi grăbesc vindecarea sau recuperarea după boală.

În forma sa lichidă, colostrul este un amestec de imunoglobuline, factori de creştere şi numeroase substanţe nutritive de bază, toate concepute pentru a oferi nou-născutului cea mai bună dezvoltare. S-a dovedit ştiinţific că pulberea de colostru este benefică la orice vârsta, nu doar pentru nou-născuţi. În ceea ce priveşte aportul adus sistemului imunitar, colostrul bovin este de cca. 40 de ori mai puternic decât cel uman, lucru facilitat de compoziţia sa mult mai complexă.
Lactoferina îmbunătăţeşte transportul şi asimilarea fierului în organism, întăreşte sistemul imunitar şi stimulează activitatea acestuia prin intermediul anticorpilor (imunoglobulinelor). Totodată este o proteină care influenţează proliferarea şi diferenţierea celulelor. Acesta funcţionează ca un modulator imunitar, având efect antimicrobian, antiviral, anticancerigen, anti-inflamator, antioxidant. În acelaşi timp aceasta favorizează transportul fierului în organism şi ajută la menţinerea unei florei intestinale echilibrate.
Lactoferina ajută organismaul să se apere împotriva unei mari varietăţi de microbi (Salmonella, Staphylococcus, Listeria, Campylobacter, Clostridia, şi Escherichia Coli) şi funcţionează atât ca agent bacteriostatic (nu permite agenţilor patogeni să crească) cât şi ca agent bactericid (ajută la distrugerea agenţilor patogeni). Funcţia bacteriostatică este atribuită capacităţii sale de a lega fierul liber limitând astfel creşterea sau colonizarea agenţilor patogeni care necesită fier.

Dovezi ştiinţifice recente au legat lactoferina de importante efecte benefice în tratamentul cancerului, în special în reducerea tumorilor. Mai mult, s-a dovedit că lactoferina are un rol important în inhibarea virusului hepatitei C la pacienţii care suferă de infecţii cronice. Activitatea lactoferinei ca agent antiviral este datorată capacităţii acesteia de a inhiba legarea virusului de peretele celular. Afinitatea foarte mare pentru fier a lactoferinei creşte biodisponibilitatea acesteia şi reduce riscul dezvoltării radicalilor liberi generaţi în urma proceselor de oxidare.

Mod de administrare şi contraindicaţii

Produsul conţine materii prime de origine animală (lapte crud, zer demineralizat şi lapte colostral liofilizat), grăsimi vegetale, maltodextrina, lactoză, vitamine şi minerale.
Fiecare cutie conţine 400 grame lapte praf ambalat etanş, sub atmosferă inertă şi o mensură nesterila. O mensură plină conţine echivalentul a 4.4 g lapte praf iar modul de reconstituire este de 3 mensuri pline dizolvate în 90 ml apă fiartă şi răcită, rezultând astfel cca. 100 ml lapte praf reconstituit. Produsul este contraindicat copiilor care prezintă intoleranţă la lactoză.

Preţul unei cutii de Vitalact Immunity Junior este de 23, 5 lei.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram