“Ne face o mare placere sa-i sustinem pe tineri in proiectele si activitatile lor, intrucat astfel participam la procesul educational al acestora sprijinind viata socio-culturala a comunitatii. Consideram ca premiile IT acordate sunt o investitie in educatie, o recompensa pentru efortul depus de participanti precum si o motivatie ca ei sa se implice si pe viitor in asemenea proiecte” a declarat Nicolae Ontiu, General Managerul companiei One IT.
Compania One IT care activeaza atat in Baia Mare cat si in Cluj, a oferit premii pentru toate cele 8 candidate la titlul de Miss Universitaria 2009, un premiu pentru Mister desemnat in cadrul unui concurs intercactiv cu publicul si de asemenea a acordat un premiu special din partea One IT concurentei Roxana Salajan.
Castigatorii celor 10 premii oferite de One IT in cadrul evenimentului sunt incepand de ieri, fericitii posesori ai unor produse IT de cea mai buna calitate, performante si la standarde inalte privind performanta.
„Desi parteneriatul companiei One IT cu Liga Studentilor Pintea Viteazul nu este nou, consider ca implicarea noastra ca si sponsori in cadrul evenimentului Miss Universitaria din acest an a deschis calea spre o colaborare fructuoasa si am convingerea ca impreuna vom avea rezultate frumoase, cum de altfel am demonstrat si seara trecuta”, incheie Nicolae Ontiu.
One IT este o companie specializata in comert IT, avand 2 magazine de retail, unul in Baia Mare pe Bd. Bucuresti nr. 21, iar altul in Cluj, Polus Center iar site-ul www.one-it.ro reprezinta un suport permanent pentru clienti. One IT ofera service si consultanta de specialitate IT in vederea alegerii unor produse adaptate nevoilor clientilor, iar parteneriatele cu companii internationale precum Toshiba, Intel, Xerox, Microsoft şi alţii, au consolidat şi crescut garanţia unei oferte complete de produse şi servicii competitive, bazate pe cele mai bune competenţe şi tehnologii.
Mergand pe sloganul „Mai mult decat un expert un prieten”, compania One IT a demonstrat inca o data ca sustine initiativele tinerilor acordand sprijin real si dovedindu-se un partener de incredere atat pentru concurentii cat si pentru organizatorii evenimentului Miss Universitaria 2009.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro