Oradea lupta împotriva diabetului

14 noiembrie 2012
Autor:
dowmedia08

După 18 luni de dezbateri pe tema bolilor cronice netransmisibile, Organizația Mondială a Sănătății a formulat la începutul lunii noiembrie 2012 pentru prima dată lista celor nouă priorități la nivel mondial, iar diabetul este una dintre acestea, alături de obezitate, consumul de alcool și tutun, inactivitatea fizică, hipertensiunea arterială, consumul excesiv de sare, necesitatea de terapie și consiliere, precum și accesul la medicația de bază.
Diabetul zaharat este o adevărată problemă de sănătate publică în România, în condițiile în care se estimează că numărul celor care suferă de diabet depășește cu mult cifra de 1 milion, iar mulți nici măcar nu știu că au această afecțiune.
În contextul avertizărilor internaționale și a situației îngrijorătoare din România, în perioada 10-14 noiembrie, a avut loc Campania Națională Controlează-ți Diabetul 2012, ediția Oradea. Acest eveniment este organizat de Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, în parteneriat local cu Centrul de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice Oradea și a avut drept obiective principale pe de o parte informarea publicului larg cu privire la prevenția diabetului, iar pe de altă parte educarea celor care suferă de această afecțiune pentru un control eficient al bolii.
Pe parcursul Campaniei Naționale Controlează-ți Diabetul, ediția Oradea, au fost organizate o serie de manifestări dedicate atât publicului larg, cât și celui profesionist.
În zilele de 10 și 11 noiembrie, peste 1.000 de orădeni și-au testat gratuit glicemia și hemoglobina glicozilată la cortul special amenajat cu ocazia Campaniei Naționale Controlează-ți Diabetul 2012, ediția Oradea. Acţiunea de testare gratuită a glicemiei şi a hemoglobinei glicozilate a fost desfășurată cu ajutorul companiei MSD şi face parte din proiectul Împreună pentru viaţă.
Pentru ca mesajele educative să ajungă în rândul publicului larg, Societatea Româna de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, în parteneriat cu Centrul de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice Oradea, Primăria Municipiului Oradea și Regia Autonomă de Transport Local Oradea, au dedicat două mijloace de transport în comun prevenției și controlului în diabetul zaharat. Astfel, un tramvai și un troleibuz au fost colantate cu mesajul campaniei: Controlează-ți diabetul - În cazul diabetului educaţia înseamnă prevenţie şi control!
În cadrul Campaniei Naționale Controlează-ți Diabetul, ediția Oradea, mesajul de prevenție a diabetului a ajuns și pe băncile școlilor și facultăților, prin prezentarea de videoproiecții educative la Facultatea de Medicină și Farmacie Oradea și la Colegiul Național ”Emanuil Godju”. Elevii și studenții au primit informații despre prevenția diabetului zaharat prin adoptarea unui stil de viață sănătos. De asemenea, tinerii au făcut un exercițiu de imaginație și au propus diverse acțiuni prin care pot atrage atenția opiniei publice asupra importanței prevenție, urmând ca cele mai inspirate idei să fie incluse în următoarele ediții ale campaniei.
Ziua Mondială a Diabetului 2012 este marcată și în România pe data de 14 noiembrie ca parte integrantă a Campaniei Naționale Controlează-ți Diabetul, ediția Oradea, printr-o serie de acțiuni care au în centru simbolurile de luptă împotriva diabetului.
Cercul albastru este emblema Zilei Mondiale a Diabetului și reprezintă cerul care unește toate națiunile în lupta împotriva acestei afecțiuni. Pentru a puncta simbolistica, un grup de copii din cadrul Clubului Sportiv Universitar Oradea, în parteneriat cu Universitatea Oradea (Facultatea de Geografie, Turism și Sport – Departamentul Educație Fizică și Kinetoterapie) va face o demonstrație de gimnastică ritmică cu cercuri albastre. Astfel, se va pune accentul pe importanța prevenției diabetului prin practicarea activității fizice ca parte a unui stil de viață sănătos. Evenimentul va avea loc la Lotus Shopping Center Oradea, începând cu ora 17.00 .
La nivel internațional, de Ziua Mondială a Diabetului sunt iluminate în albastru clădiri reprezentative în semn de solidaritate cu milioanele de persoane care suferă de această boală. Anul acesta, clădirea oficială iluminată în albastru de către Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, împreună cu Centrul de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice Oradea, este Palatul Primăriei Oradea, clădire monument istoric. Construită între 1902-1903, Primăria este cel mai impozant edificiu din piaţa centrală din Oradea, cu o bogată încărcătură istorică.
În cadrul Campaniei Naționale Controlează-ți Diabetul, ediția Oradea a avut loc cea de-a doua ediție a Premiilor de Excelență ”Educație și Prevenție în Diabet”. La manifestare au fost premiați cei care zi de zi luptă cu această afecțiune și care au avut o contribuție majoră la creșterea calității vieții persoanelor care suferă de diabet zaharat.
Pentru educația medicală a profesioniștilor, tot în cadrul campaniei s-a desfășurat simpozionul științific ”Controlează-ți diabetul”, care a reunit aproximativ 200 de participanți, 16 speakeri și aproape 10 ore de dezbateri de înalt grad științific referitoare la diabet și legăturile cu specialitățile conexe.
Campania Națională Controlează-ți Diabetul, ediția Oradea, a fost organizată de Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, în parteneriat cu Centrul de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, Oradea. Parteneri ştiinţifici: Asociaţia Română de Educaţie în Diabet şi Federaţia Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice. Pe plan local, manifestarea este susţinută de către Primăria Municipiului Oradea, Direcția de Sănătatea Publică Bihor, Spitalul Clinic Județean de Urgență, Colegiul Medicilor Bihor. Partener: Oradea Transport Local.
Management eveniment: Sănătatea Press Group

Diana Nanciu
PR Specialist
0733.011.109
[email protected]

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram