Peste 1000 de femei au participat la Marşul Promisiunilor

4 octombrie 2010

Bucureşti, 4 octombrie 2010 – Avon, în cadrul campaniei „Află că eşti bine”, a organizat vineri, 1 octombrie, Marşul Promisiunilor. Doamnele, însoţite de prieteni şi copii, au pornit în marş pe Bulevardul Tineretului şi în Parcul Tineretului, pentru a atrage atenţia asupra importanţei controlului medical periodic. Marşul a fost condus de Gianina Corondan, MC-ul evenimentului, şi de vedetele care susţin campania împotriva cancerului la sân.
Evenimentul „Află că eşti bine” a început la ora 11.30 cu un workshop de presă, la care au participat membrii Fundaţiei Renaşterea şi reprezentanţii Avon: Mihaela Geoană, Preşedintele Fundaţiei Renaşterea, Victoria Asanache, Director Executiv al Fundaţiei Renaşterea, Raluca Kişescu, Senior Marketing Manager Avon, Gabriela Popescu, specialist radiologie şi imagistică medicală, conferenţiar doctor Daniel Popescu şi psihologii Liliana Guţă şi Rodica Tănase.
La ora 14.00, Gianina Corondan a dat startul evenimentelor la intrarea Şincai a Parcului Tineretului. Doamnele au putut afla mai multe informaţii despre pericolul cancerului la sân şi despre posibilitatea efectuării unui control. Mai mult, în Cabina Promisiunilor, fiecare femeie şi-a putut trimite poza făcută pe e-mail, Facebook sau Twitter către alte prietene, pentru a le convinge să facă la rândul lor propria promisiune. Toate aceste promisiuni au fost incluse în galeria de pe site-ul campaniei, www.stopcancerlasan.ro.
Participantele la eveniment şi-au putut exprima promisiunea şi pictând în nuanţe de roz pe şevaletele puse la dispoziţie. În plus, doamnele interesate au putut beneficia de şedinţe gratuite de make-up. Cei mici, sosiţi alături de mamele lor, au primit baloane roz şi vată de zahăr şi au putut desena într-o zonă special amenajată.
Marşul Promisiunilor, sub sloganul “A promite înseamnă a face! Promite să mergi la control!”, a pornit la ora 17.00 de la intrarea Şincai şi s-a întors în aceeaşi zonă, după ce a parcurs Bulevardul Tineretului, până la Palatul Copiilor, şi Parcul Tineretului. Apoi, reprezentanţii Avon au onorat cele patru învingătoare în lupta cu cancerul la sân, care au susţinut public campania „Află că eşti bine”. Seara, evenimentul a fost încheiat de concertele Vunk şi Direcţia 5.
“Dincolo de donaţiile pe care le facem în fiecare an din profitul adunat din vânzarea produselor cu fundiţă roz, o componentă importantă a strategiei noastre de CSR este organizarea de evenimente stradale ample pentru a informa mii de femei din România despre importanţa stringentă de a merge la un control mamar anual. În efortul nostru de a schimba comportamentul femeilor, de cele mai multe ori neglijent sau temător vizavi de sănătatea sânilor, am adunat mii de promisiuni de a merge la control, pe site, pe panouri, pe cartoline, prin viu grai şi sperăm ca acestea să se concretizeze în cel mai scurt timp”, a declarat Mihaela Niţă, coordonator de campanii sociale la Avon Cosmetics România.
“Pentru al treilea an consecutiv, ne bucurăm să dezvoltăm împreună cu Avon evenimente “roz”, care să atragă atenţia asupra pericolului cancerului la sân. Numărul mare de persoane prezente în acest an ne-a demonstrat că lumea este din ce în ce mai receptivă şi implicată în toate proiectele dezvoltate pentru binele societăţii”, susţine Ioana Mucenic, Managing Partner Pastel Group.
Evenimentul a fost organizat de agenţia Pastel Group, cu care Avon a colaborat şi pentru proiectele din 2008 şi 2009, iniţiate în cadrul campaniei „Află că eşti bine”. Echipa implicată în acest proiect a fost formată din Mihaela Niţă, Junior PR Specialist Avon Cosmetics, Stela Toderaşcu, PR & Advertising Manager Avon Cosmetics, şi Miruna Atomei, Account Executive Pastel Group.

Despre AVON
În toată lumea, compania AVON este preocupată nu numai să aducă frumuseţe şi oportunitate de carieră femeilor, dar şi să le îmbunătăţească viaţa, promovând respectul pe care societatea îl datorează rolului lor în dezvoltarea socială şi militând continuu pentru sănătatea şi standardul lor de viaţă. Misiunea campaniei Avon împotriva cancerului la sân “Află că eşti bine” este să strângă fonduri pentru a finanţa programe destinate informării şi educării femeilor din România în privinţa diagnosticării precoce a cancerului la sân şi pentru a asigura îngrijire medicală de calitate pentru toţi pacienţii diagnosticaţi cu cancer la sân. În ultimii opt ani, în cadrul acestei campanii au fost făcute importante donaţii către spitale din Bucureşti, Cluj, Timişoara şi Iaşi, totalizând peste 1,6 milioane de dolari. În 2007, campania a fost premiată la prestigiosul festival Cannes Lion pentru cea mai bună campanie socială. Mai multe detalii pe: www.stopcancerlasan.ro şi www.avoncosmetics.ro.

Despre Pastel Group
Pastel Group este un grup de agenţii ce oferă servicii complete de comunicare. Printre clienţii agenţiei se numără Gabriela Szabo, Petrom S.A. - Grup OMV, L´Oréal România, Unilever Food Solutions, Heidi Chocolat, La Fântâna, HR Management Club, Epson România, Remedio Farmacii, Chello Central Europe, Federaţia Română de Atletism, Fundaţia Casa Campionilor, Direcţia pentru Afaceri Europene. La aceştia se adaugă campania socială “Sport pentru Viaţă”, cel mai longeviv proiect al agenţiei.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram