Peste 1200 de manageri din peste 430 de companii au beneficiat de cursurile din cadrul proiectului INOVENTIV

31 octombrie 2013

Proiectul „Creșterea adaptabilității și competitivității angajaților din industria românească prin formare profesională continuă în domeniile TIC, transfer de noi tehnologii, protecția mediului și controlul poluării\" - INOVENTIV, un amplu proiect de training adresat managerilor din industria românească, s-a derulat pe parcursul ultimilor trei ani cu ajutorul unei cofinanțări europene, în cadrul POSDRU. În acest timp, 1225 de manageri din peste 430 de companiiau beneficiat de cursurile INOVENTIV, iar 967 dintre aceștia au obținut diplome ANC (CNFPA) pentru certificarea competențelor dobândite .

Cursurile în domeniile IT&C, transfer de tehnologie, protecția mediului și controlul poluării au evoluat conform nevoilor și sugestiilor participanților, iar 1 ianuarie 2014 reprezintă trecerea într-o nouă etapă: cursuri cu o bogată experiență acumulată, care răspund nevoilor reale ale pieței, flexibile și accesibile oricărei companii sau persoane. Acest moment este marcat de un eveniment pentru dialog alături de consultanții implicați în acest proiect, intitulat INtO Dialog, care are loc pe 15 noiembrie, în Brașov, hotel Ramada.

Temele de dialog INtO Dialog pentru participanți sunt subiecte de actualitate din domeniul inovării, producției, IT, resurselor umane și fondurilor europene. Workshop-urile din cadrul evenimentului vor trata cele mai moderne practici și abordări din domeniu și modele de succes la nivel european, expuse de consultanți parcticieni români dar și străini, ai celor trei organizații partenere în proiect: Svasta ICG, Ensight Management Consulting și Steinbeis-Transferzentrum Ost-West Kooperationen. Participarea la eveniment este gratuită, costurile fiind suportate din bugetul proiectului.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram