Peste 2.500 de liceeni din țară își dezvoltă abilitățile pentru viitor și beneficiază de consiliere profesională într-o nouă ediție a proiectului Job IncubatorTM

12 decembrie 2023
Autor:
Junior Achievement Romania

Peste 2.500 de tineri (16 ani+) vor participa gratuit la sesiuni de dezvoltare a abilităților și de consiliere profesională de la profesioniști din diferite domenii în cadrul unei noi ediții a proiectului JA Job Incubator™, sesiuni ce vor fi realizate în baza parteneriatului educațional încheiat, pentru al treilea an la rând, între Junior Achievement și Societe Generale Global Solution Centre. Această componentă educațională a proiectului a fost lansată pentru a motiva elevii să își continue studiile și să învețe cum să își identifice propriile valori, pasiuni și puncte forte pentru a-și alege mai ușor în viitor o profesie potrivită, pentru a fi mai bine pregătiți pentru integrarea pe piața muncii și a avea o carieră de succes.

Tinerii au acces gratuit la modulul internațional digital JA de orientare profesională, la activități applied learning, iar voluntarii specialiști ai Societe Generale Global Solution Centre facilitează webinarele pe teme utile pentru viitoarea lor carieră (cum se realizează un CV bun în diferite domenii precum financiar, IT, HR sau juridic, găsirea punctelor forte și abilităților pentru alegerea carierei potrivite, pregătirea pentru interviu, de ce competențe ai nevoie pentru primii pași în angajare ș.a.), toate acestea contribuind la pregătirea tinerilor pentru piața muncii, aflată în continuă schimbare.

În lunile octombrie și noiembrie, peste 980 de elevi, alături de profesorii coordonatori, au participat deja la webinarele susținute de profesioniștii din companie, de la începutul parteneriatului peste 2.800 de elevi participând la sesiunile de formare și de consiliere profesională.

„Cel mai mult mi-au plăcut exemplele relevante din viața personală a prezentatorilor, materialele teoretice și implicarea publicului în discuție, spre sfârșitul întâlnirii.” – elev, Colegiul Național Vasile Alecsandri, Galați

„Au fost explicații foarte clare, care o să ne ajute pe toți în dezvoltarea pentru domeniile pe care dorim să le urmăm.” – elev, Liceul Tehnologic Ioniță G. Andron, Negrești-Oaș

„Mi-a plăcut foarte mult modul în care trainerul ne-a explicat cum trebuie să abordăm acest subiect și cum ne putem descoperi adevăratele valorile personale.” – elev, Colegiul Național Ferdinand I, Bacău

„Am reușit să îmi îmbunătățesc cunoștințele despre crearea unui CV și folosirea unei platforme de recrutare.” – elev, Colegiul Național Matei Basarab, București

„Am apreciat seriozitatea și profesionalismul de care au dat dovadă trainerii, dar și modul clar în care ne-au explicat și răspuns la întrebări folosind termeni accesibili.”  – elev, Colegiul Național Ion Luca Caragiale, Ploiești

„Cel mai mult am apreciat actualitatea temei. Mi-a dat încredere să acționez în sensul corect în ceea ce privește propriul meu demers didactic. M-a făcut să reflectez mai mult la maniera în care îmi pot restructura lecțiile la disciplina predată, pentru a dezvolta mai bine competențele necesare.” – profesor, Liceul Tehnologic Tiu Dumitrescu, Mihăilești, Giurgiu

„Mi-au plăcut modalitatea de prezentare a informațiilor și recomandările privind realizarea unui CV concis, corect și care să trezească interes.” – profesor, Liceul Agricol Dr. C. Angelescu, Buzău

***

Informații pentru editori

Despre Junior Achievement România

Junior Achievement (JA) România, organizație nonprofit, a fost fondată în anul 1993 și este parte a JA Worldwide® USA și JA Europe. Junior Achievement este cea mai mare organizație internațională de educație antreprenorială, economică, financiară, de orientare profesională și dezvoltare personală, programele sale fiind urmate în 40 de țări din Europa și peste 100 din lume. În România, programele JA de tip „learning by doing“și „project based” sunt urmate anual de peste 254.000 de elevi și studenți din 1.898 de instituții de învățământ și se desfășoară local în parteneriat cu Ministerul Educației, instituțiile de învățământ și comunitatea de afaceri. În 2023, organizația a urcat pentru a cincea oară în Top 10 ONG-uri din lume și a primit a doua nominalizare la Premiul Nobel pentru Pace. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.jaromania.org.

Despre Societe Generale Global Solution Centre

Societe Generale Global Solution Centre a fost fondată în România, în anul 2011, ca un centru de servicii pentru Grupul Societe Generale. Compania oferă o gamă largă de servicii profesionale de înaltă calitate în diverse domenii de activitate pentru entitățile Grupului din întreaga lume: finanțe și contabilitate, resurse umane, IT, Know Your Customer sau compliance. Societe Generale Global Solution Centre în România înseamnă performanță, inovație și cei mai buni profesioniști. Având o echipă de 3.000 de experți, compania deservește peste 35 de țări pentru toate liniile de business majore ale Societe Generale.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram