Duminică, 22 septembrie 2013, de la ora 12.00, vă așteptăm la Casa de Piatră Udrişte Năsturel din Herăşti, Judeţul Giurgiu, la finisajul expoziţiei Piatra şi fierul.
Publicul va putea admira atât construcţia, unicul monument de arhitectură civilă românească datând din sec. al XVII-lea, ridicat în întregime din piatră de talie, şlefuită, cât şi un important patrimoniu din fier, aramă, argint de utilitate casnică.
Expoziția prezintă relaţia piatră – metal (fier, argint, aramă), punând în valoare atât varietatea categoriilor de obiecte lucrate din metal, cât şi principalele domenii (gospodărie şi practicarea unor meşteşuguri) în care acestea se regăsesc. Privirea publicului se va îndrepta, cu siguranţă, spre atelierul de fierar de la sfârşitul sec. al XIX-lea, spre vasele de bulion sau magiun, spre frigările pentru o oaie sau pentru un viţel, dar şi spre siniile, tingirile, ibricele din aramă atât de folosite în bucătărie… În expunere este inclus un important patrimoniu liturgic: cruci, candele, cădelniţe, cazan de botez, sfeşnice, potire etc.
Intrarea este liberă.
Începând din octombrie 2013, Casa de Piatră Udrişte Năsturel din Herăşti, Judeţul Giurgiu, nu se va mai afla sub administrarea Muzeului Național al Țăranului Român, ci va fi retrocedată proprietarilor. Din această cauză, sperăm că publicul va profita de ocazia revederii Muzeului din Herăști, cu amenajarea actuală.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro