PLECAT DIN POLE POSITION NICO ROSBERG A CÂȘTIGAT PE CEA MAI RIDICATĂ TEMPERATURĂ DIN ÎNTREG WEEKENDUL

2 noiembrie 2015

Mexico City, 2 noiembrie 2015 – Nico Rosberg a câștigat primul Grand Prix al Mexicului derulat după o pauză de 23 de ani, pornind din pole position și având o strategie cu două opriri. Utilizând o strategie în care a pornit pe pneuri soft și a schimbat de două ori pe medium, el l-a învins pe coechipierul său Lewis Hamilton, obținând a 10-a dublă a zezonului pentru Mercedes și urcând pe poziția secundă în clasamentul piloților.

În spatele său, strategiile de cursă au fost afectate de apariția safety car-ului cu doar 20 de tururi rămase până la final. Acest lucru a permis efectiv o oprire „liberă”, ceea ce a făcut ca aceia care aveau în plan o oprire să facă acest lucru fără a mai pierde timp.

Excepție a făcut eroul local Sergio Perez, care concurează pentru Force India, și care a oprit o singură dată, încheind în puncte pe locul opt: reîntărindu-și reputația de excelent manager de pneuri. Perez a fost singurul care a oprit o singură dată în cursă, majoritatea piloților oprind de două ori, iar câțiva chiar de trei ori: deși niciunul dintre cei care a oprit de trei ori nu a reușit să încheie în puncte.

O altă dimensiune a fost adăugată cursei de cele mai înalte temperaturi la nivelul pistei, din întreg weekendul, în ciuda prognozelor inițiale ce anunțau ploaie. Cu o temperatură de 46 de grade și o creștre semnificativă a cantității de gumă așternută pe pistă, modelul de uzură și degradare observat în antrenamente a fost alterat. Tracțiunea suplimentară a ajutat de asemenea la creșterea vitezelor maxime înregistrate în aerul rarefiat al Mexicului, cu Sebastian Vettel atingând 366 km/h pe linia dreaptă. Pilotul Williams, Felipe Massa a atins 352 km/h chiar și fără asistarea DRS-ului.

Pe măsură ce cursa s-a derulat și pista a evoluat, pneurile medium au ieșit în evidență, cel mai rapid tur de pistă fiind reușit de Rosberg (turul 67) pe această compoziție, timpul fiind cu o secundă diferență față de timpul de pole obținut cu pneuri soft.

Toți piloții au pornit pe pneuri soft, în afara celor doi piloți McLaren și a lui Kimi Raikkonen de la Ferrari, care au pornit pe compoziția medium.

Paul Hembery, directorul Pirelli motorsport: „Așa cum ne-am așteptat am văzut strategii cu două opriri pentru majoritatea concurenților, în ceea ce s-a dovedit a fi o cursă complicată din punct de vedere strategic din cazua suprafeței care a continuat să evolueze, a temperaturilor pistei care au trecut de 12 grade Celsius și a apariției safety-car-ului spre finalul cursei. Reîntoarcerea Formulei 1 în Mexic a reprezentat un succes spectaculos, cu o atmosferă uimitoare și vibrantă de la start la final. Așa cum a spus și Nigel Mansell atunci când i-a intervievat pe piloți pe podium: Viva Mexico!. Este bine de știut că unele lucruri nu se schimbă: când Mexic a revenit în F1 în 1986 a câștigat o mașină echipată cu pneuri Pirelli, mulțumită lui Gerhard Berger și Benetton, iar fanii sunt în continuare încântători.”
Cei mai buni timpi ai zilei în funcție de compoziție:
Soft Medium Intermediare Ploaie
1 Kvyat 1m21.549s Rosberg 1m20.521s 0 0
2 Ricciardo 1m21.625s Hamilton 1m20.723s 0 0
3 Sainz 1m22.172s Bottas 1m21.585s 0 0
Cel mai mare număr de tururi parcurse:
Soft Lewis Hamilton 28 tururi
Medium Sergio Perez 53 tururi

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram