Poți primi o despăgubire pentru un zbor întârziat sau anulat de la Ryanair

5 decembrie 2020
Autor:
livepr

Întârzierile și anulările zborurilor pot crea foarte multe neplăceri pasagerilor. Din acest motiv Uniunea Europeană obligă operatorii europeni și companiile care folosesc spațiul european să plătească despăgubiri acestora. Prin urmare, dacă ai avut parte de un astfel de eveniment nefericit, ai dreptul la o recuperare a banilor pentru biletul de avion Ryanair.

Întârzierile și anulările zborurilor pot crea foarte multe neplăceri pasagerilor. Din acest motiv Uniunea Europeană obligă operatorii europeni și companiile care folosesc spațiul european să plătească despăgubiri acestora. Prin urmare, dacă ai avut parte de un astfel de eveniment nefericit, ai dreptul la o recuperare a banilor pentru biletul de avion Ryanair. Desigur, poți apela la serviciile AirAdvisor, o companie de recuperare a despăgubirilor pentru pasageri ai transportului aerian, pentru a nu te confrunta cu birocrația specifică acestui domeniu.

Conform regulamentului 261 al Comisiei Europene pasagerii a căror zbor a fost anulat din cauze care țin de companie, sau întârziat mai mult de trei ore, pasagerul are dreptul la o recompensă. Astfel, în această situație compania îți oferă următoarele opțiuni: rambursarea integrală a biletului de avion, asigurarea transferului către următorul zbor care te va duce la destinația finală, sau transferul pentru un zbor ulterior, cu destinația aleasă de tine.

În cazul în care vorbim de un zbor cu mai multe escale, indiferent de faptul că acestea sunt de la companii diferite, cum ar fi Cluj Napoca – București – Quatar - Melbourne, atunci ultimele două variante te vor avantaja cel mai mult. Iar în această situația compania este obligată să îți ofere mâncare și băuturi răcoritoare sau apă pe perioada așteptării, două apeluri telefonice, fie că vorbim de e-mail sau fax și cazare la hotel.

Poți primi o compensația pentru zborul întârziat sau anulat Ryanair

De asemenea, ai dreptul și la o recompensă în bani, cuprinsă între 250 și 600 de euro. Aceasta se calculează în funcție de kilometri parcurși după cum urmează:

• Pentru curse mai mici de 1500 de kilometri primești 250 de euro. Spre exemplu, pentru anularea cursei București – Timișoara, Ryaniar ar plăti această sumă

• Pentru curse între 1500 și 3500 de kilometri primești 400 de euro, cum este spre exemplu cursa București - Berlin

• Pentru curse de peste 3500 de kilometri primești 600 de euro, iar în această categorie intră de obicei, cursele intercontinentale

• Pentru a primi compensația ușor și simplu, apelează la serviciile AirAdvisor. Este suficient să completezi o cerere online, iar în cel mai scut timp vei fi contactat cu soluționarea cauzei.

Poți primi o despăgubire pentru bagajele de cală deteriorate, întârziate sau pierdute

În cazul în care bagajul tău a fost deteriorat, pierdut sau întârziat, atunci trebuie să formulezi o reclamați în maxim 7 zile de la aterizare. Reclamațiile pentru deteriorare sunt procesate în termen de 15 zile de compania Ryanair. Iar cele care semnalizează întârzierea sunt procesate în 21 de zile și reclamațiile pentru pierderea bagajului în 28 de zile. Compania îți va cere bonurile originale ale bunurilor sau articolelor deteriorate, pierdute sau întârziate, astfel că va trebui să le păstrezi până când ai văzut dacă bagajul tău este intact. În cazul în care compania nu îți răspunde afirmativ la reclamație, poți apela la serviciile AirAdvisor.

Compania irlandeză Ryanair este una dintre cele mai mari companii low cost din Europa, operând 2400 de rute zilnice între cele 215 destinații din 37 de țări pe care le unește. Prin urmare, te poți aștepta la un profesionalism desăvârșit din partea acesteia chiar și atunci când vorbim de zboruri întârziate sau anulate.

Însă, dacă nu ești mulțumit de răspunsul primit sau de birocrația creată pentru a descuraja pasagerii să depună plângeri, poți să apelezi la serviciile AirAdvisor. Astfel, fie că vorbim de o despăgubire de zbor întârziat Ryanair sau de o anulare a acestuia, cu o simplă cerere completată online pe site-ul AirAdvisor vei putea duce demersul la bun sfârșit, fără efort.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram