Praktiker Romania: „Peste trei sferturi din vanzarile de materiale de constructii se realizeaza in sezonul de vara”

17 octombrie 2012
Autor:
dowmedia08

De altfel, perioada cea mai intensa din punct de vedere al constructiilor şi amenajarilor, care se intinde din martie pana in octombrie, aduce şi cele mai mari vanzari pentru magazinele grupului, parchetul laminat, gresia şi mobilierul fiind printre cele mai cautate produse. In ceea ce priveşte materialele de constructii, romanii achizitioneaza, in special: adezivi, gresie, faianta, gleturi, polistiren expandat şi extrudat, tigla, vata minerala şi placi gipscarton.
„Vanzarile pe categorii de produse fluctueaza in functie de sezon, perioada de varf pentru constructii şi amenajari (martie-octombrie), fiind cea mai activa din acest punct de vedere. Vara, romanii cheltuie de 3 – 4 ori mai mult pe materialele de constructie pentru interior şi exterior, fata de perioada de iarna. Pretul, calitatea produselor, dar şi ofertele existente la momentul respectiv pe piata sunt cei mai importanti factori care influenteaza decizia de cumparare. Din observatiile noastre, atat articolele apartinand brandurilor renumite, cat şi articolele marca proprie, care au un raport calitate-pret corect, sunt printre cele mai apreciate de clienti.“, spune Cornelia Gheorghe, Director de Achizitii Praktiker Romania.
Incepand din luna septembrie, produsele care se vand cel mai bine sunt cele destinate amenajarilor interioare şi decoratiunilor, in timp ce, in sezonul rece, romanii achizitioneaza, pe langa produse de incalzire (sobe, şeminee, centrale, radiatoare), mobilier şi accesorii.

Conform reprezentantilor Praktiker Romania, jumatate din vanzarile anuale de produse pentru gradinarit se inregistreaza in perioada aprilie-iulie, cele mai solicitate articole fiind: mobilierul de gradina, pavilioanele, balansoarele – in categoria decoratiuni de gradina, şi motocultivatoarele, maşinile de tuns iarba, trimerele şi uneltele de gradina. De asemenea, in perioada mai-iulie, o pondere ridicata in vanzari o au piscinele şi accesoriile aferente.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram