Bucureşti, 3 aprilie 2013 – Cu o nouă direcţie de comunicare: „Idei mari, bugete mici”, Praktiker România, brandul cu cea mai mare notorietate pe piaţa locală de do-it-yourself, relansează campania de repoziţionare a preţurilor - „Îţi permiţi chiar şi cu venituri mici”, demarată anul trecut.
Decizia vine ca urmare a rezultatelor pozitive obţinute în urma campaniei din 2012 şi a măsurilor adoptate de companie anul trecut, care s-au resimţit atât în plan operaţional, cât şi în îmbunătăţirea principalilor indicatori de brand. Astfel, în a doua jumătate a anului trecut, compania a înregistrat o creştere a vânzărilor nete.
“Acest trend de stabilizare se datorează, în principal, măsurilor pe care le-am adoptat în 2012 şi campaniilor de marketing prin care am reuşit să ne promovăm ofertele în rândul consumatorilor, crescând impactul asupra percepţiei brandului. Ne bucurăm să vedem că România se numără printre ţările în care grupul Praktiker a înregistrat rezultate în creştere, iar revenirea este tot mai puternică de la un trimestru la altul. Vom continua şi în acest an să ne optimizăm business-ul şi să ne încurajăm consumatorii să aibă idei curajoase de DIY.”, spune Michael Krahn, Country Manager Praktiker România.
Ca urmare a campaniei „Îţi permiţi chiar şi cu venituri mici”, în perioada iunie-decembrie 2012, magazinele Praktiker au înregistrat creşteri atât la nivel de trafic, cât şi la nivel de vânzări. De exemplu, pe finalul anului trecut, traficul a crescut cu 4,1% în noiembrie, respectiv cu 1,9% în decembrie, comparativ cu perioadele similare ale anului 2011, în timp ce vânzările s-au majorat cu 6,4%, respectiv 3,5%.
De asemenea, introducerea unui sistem de fidelizare a clienţilor – cardul Praktiker, diversificarea ofertei de produse, optimizarea experienţei de cumpărare – prin extinderea gamei de servicii post-vânzare, crearea primei comunităţi online de DIY din România – o altă platformă importantă de fidelizare a clienţilor, au susţinut îmbunătăţirea rezultatelor financiare şi creşterea numărului de clienţi. Astfel, Praktiker România şi-a menţinut poziţia în piaţă şi a înregistrat, la nivelul anului trecut, o scădere a vânzărilor nete de doar 1,5%, în monedă naţională, faţă de 2011. În moneda europeană, vânzările nete s-au cifrat la 142,3 mil. euro, cu 6,7% mai puţin faţă de anul anterior.
“România continuă să rămână o piaţă strategică pentru grupul Praktiker, fiind una dintre cele mai mari pieţe din Europa de Est. În linie cu strategia companiei, în 2013 vom investi, în principal, în promovare şi comunicare, venind în întâmpinarea consumatorilor cu soluţii avantajoase de do-it-yourself.”, adaugă Michael Krahn, Country Manager Praktiker România.
Campania de repoziţionare este gestionată de agenţiile Leo Burnett – creaţie şi strategie; GolinHarris Bucureşti – PR şi BTL şi United Media – planificare, cumpărare şi eficientizare a investiţiilor de media.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro