Premiera în România Curs avansat de event planning cu trainer internațional

10 martie 2016

Cursul avansat de event planning se adresează persoanelor responsabile cu crearea și implementarea strategiilor pentru organizarea de evenimente. Prin materie și modul în care este structurată, cursul permite dezvoltarea și gândirea strategică și aplicarea cu ușurință a celor mai noi tehnici din domeniu.
Despre ISOC
Sediul ISOC este situat în Londra, instituția având și un centru de training în Dubai. La cursurile ISOC participă o mare varietate de cursanți, de la ofițeri de presă la prim-miniștri. ISOC este deținută și condusă de Pinnacle International, cea mai mare companie specializată de training în comunicare și PR din lume. Pe lângă cursurile publice, ISOC organizează și cursuri private și personalizate, printre acestea numărându-se traininguri de media interviewing și programe post-universitare pentru diverse domenii, care se întind pe mai mulți ani.
Despre CBM
Creative Business Management SRL este o agenție de training specializată în comunicare și marketing. Ageția a susținut până în present peste 40 de ediții ale cursului de event management și este acreditată ca furnizor de formare profesională ANC pentru livrarea de cursuri pentru profesia de “Organizator de târguri și expoziții”.
Mai multe detalii despre curs și înscrieri puteți vedea AICI
Coordonator training
Liliana Uleia

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram