Premiul de Cercetare Fritz Wörwag pentru prima data acordat unui român – Dr Alin Ştirban

27 august 2014

Dr. Alin Ştirban, membru fondator al Societăţii de Neuropatie Diabetică – Neurodiab, a devenit primul român căruia i-a fost acordat premiul de cercetare Fritz-Wörwag. Distincţia, oferită anul acesta pentru a opta oară, se înmânează medicilor diabetologi care „au o contribuție științifică importantă în utilizarea preventivă și terapeutică a biofactorilor în cazul complicațiilor provocate de diabet", după cum susţin membrii juriului independent, alcătuit din cercetători renumiți.

Premiul ştiinţific, în valoare de 10.000 de euro, a fost acordat medicului Alin Ştirban, director Endocrinologie și Complicații Diabetice, la Institutul pentru Cercetarea Metabolică Profil din Neuss, cu ocazia Congresului Societății Germane de Diabet, organizat în 2014 la Berlin. Medicul român este considerat un „expert în terapia complicațiilor provocate de diabet", a precizat în cadrul ceremoniei de decernare a premiului preşedintele juriului, prof. dr. Konrad Federlin din Giessen, Germania.

În timpul cercetărilor sale în domeniul diabetului, care au durat ani de zile, dr. Alin Știrban s-a ocupat intensiv de biofactorul benfotiamină, un precursor biodisponibil al vitaminei B1 (tiamina), care s-a folosit mai ales în terapia neuropatiei diabetice. Concret, în studiile realizate în Clinica de Diabet a Centrului Cardiac și Diabetic NRW, Bad Oeynhausen, medicul român a obţinut date clinice relevante cu privire la proprietățile protective vasculare ale adminstrării vitaminei B1, precursor al benfotiaminei, la persoanele cu diabet. Cercetările dr. Ştirban demonstrează că benfotiamina este folosită în special în terapia neuropatiei diabetice, având un potențial de protecție chiar și în cazul persoanelor cu diabet zaharat cu risc cardiovascular mare. De asemenea, studiul arată și că efectul protector al benfotiaminei este cel mai promițător în fazele timpurii ale leziunilor vasculare.

„În calitate de preşedinte al Societăţii de Neuropatie Diabetică, societate din care dr. Alin Ştirban face parte, nu pot decât să mă bucur pentru recunoaşterea internaţională oferită colegului nostru prin premiul de cercetare Fritz-Wörwag. Suntem mândri de rezultatele obţinute de dr. Alin Ştirban în domeniul prevenţiei şi tratamentului complicaţiilor asociate diabetului zaharat şi sperăm că munca sa va fi încununată de succes în continuare, totul în beneficiul persoanelor cu diabet zaharat”, a declarat conf. dr. Ioan Andrei Vereşiu, preşedintele Societăţii de Neuropatie Diabetică - Neurodiab.

Printre altele, dr. Alin Știrban a putut demonstra că provitamina poate proteja vasele de sânge atât împotriva efectelor nocive ale hiperglicemiei, cât și față de substanțele toxice produse în urma fumatului. Aceste rezultate vin ca o confirmare la datele obţinute anterior de echipa doctorului Ştirban într-un studiu pilot, potrivit cărora provitamina are proprietăți vasoprotective. Astfel, la persoanele cu diabet zaharat de tip 2, o terapie cu această provitamină, administrată postprandial, adică după masă, ar putea preveni deteriorarea funcționării vasculare. Această disfuncție a pereților interiori ai vaselor de sânge, așa-numita disfuncției endoteliale, este o etapă timpurie, încă reversibilă, a aterosclerozei. Apare mai ales la persoanele care prezintă un risc mare de boli cardiovasculare, cum ar fi persoanele cu diabet zaharat sau fumătorii. Prin urmare, terapiile împotriva disfuncției endoteliale ar putea contribui în mod clar la scăderea riscului cardioascular pe care-l au persoanele cu diabet.

Premiul de cercetare Fritz-Wörwag a fost acordat pentru prima oară în 1988 prof. dr. Klaus-Henning Krause, din cadrul Institutului Friedrich Bauer din Munchen. Până în prezent au fost înmânate 8 astfel de distincţii, după cum urmează: prof. dr. Roland Bitsch, Institutul pentru Ştiinţe Nutriţionale din cadrul Universităţii din Jena (1991); prof. dr. Hans Konrad Biesalski, Univeristatea din Hohenheim şi prof. dr. Walter Zidek, Policlinica Universităţii din Münster (1994); prof. dr. med. Hilmar Stracke, Clinica medicală a Universităţii din Giessen (1996); prof. dr. med. Hans-Peter Hammes, Clinica Mannheim (1999); prof. dr. Paul Thornalley, Universitatea din Warwick, UK (2007); prof. dr. med. Vedat Schwenger, Clinica universitară din Heidelberg (2009) şi dr. Alin Ştirban, Institutul pentru Cercetarea Metabolică Profil din Neuss (2014).

-------------------------------------

Despre Neurodiab

Societatea de Neuropatie Diabetică - Neurodiab are drept scop desfăşurarea de activităţi cu caracter medical, ştiinţific, de cercetare şi pregătire profesională în domeniul medical, pentru dezvoltarea şi studiul neuropatiei diabetice în România și nu numai.

De asemenea, Neurodiab organizează programe educaţionale pentru pacienții cu diabet zaharat în vederea prevenirii și informării legate de neuropatiei diabetice, în parteneriat cu Federaţia Asociaţiilor Diabeticilor din România (FADR) şi Asociaţia Română de Educaţie în Diabet (ARED).

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram