Programul Universitatea Antreprenorială aduce noi oportunități de dezvoltare a inițiativelor antreprenoriale și inovative în universitățile din România

3 iunie 2024
Autor:
Junior Achievement Romania
  • 43 de profesori și 000 de studenți din 27 de universități parcurg în anul academic 2023-2024 programul JA de Educație antreprenorială.
  • 200 de studenți din 21 de universități au avut acces la resursele și sesiunile organizate în cadrul Incubatorului JA BizzFactoryTM și au lucrat în echipe pe platforma Dreamshaper, pentru dezvoltarea unui plan de afaceri și a-și pune în practică ideea în cadrul competiției JA de antreprenoriat Gen-E.
  • Lansăm o nouă sesiune de mini-granturi pentru universități care susține la nivel național proiecte antreprenoriale și inovative pentru cadre didactice și studenți.

 

Programul Junior Achievement Universitatea Antreprenorială se derulează din anul 2016, cu susținerea Romanian-American Foundation (RAF) și are ca scop dezvoltarea abordărilor antreprenoriale și intraprenoriale, la nivel de management, în relație cu comunitatea de business, precum și a educației antreprenoriale și pregătirii dinamice a studenților pentru piața muncii.

În ediția curentă, cea de-a patra din cadrul parteneriatului, sunt incluse următoarele componente, iar activitățile vor continua și în anul academic 2024-2025:

  • Formare în antreprenoriat, prin programul JA Start-Up și Incubatorul BizzFactory™ (cu posibilitatea de practică antreprenorială), acces gratuit la materiale și resurse educaționale pe platforma JA Learn™ și prin sesiuni online de pregătire pentru profesori și studenți, în domeniul antreprenoriatului și pe teme conexe, sesiuni cu studii de caz și exemple de bună practică.
  • Sesiune mini-granturi proiecte antreprenoriale în universități – detalii și indicații pentru aplicare la runda curentă, până pe 17.06.2024, pe pagina programului: https://jar.ro/universitatea-antreprenoriala

În cadrul sesiunii anterioare de mini-granturi, 6 proiecte din 6 universități* au beneficiat de susținere financiară din partea RAF pentru derularea de activități antreprenoriale pentru profesori și studenți, pe teme de antreprenoriat, fiind implicați 675 de participanți în: traininguri, workshop-uri, competiții de planuri de afaceri/pilot de business și mentorat pentru start-up-uri create de studenți, sesiuni cu antreprenori de succes ș.a., activitățile fiind apreciate pentru componenta practică, așa cum se reflectă și în feedback-ul primit.[1]

„În primul rând, am decis să mă implic pentru a întâlni noi oameni și pentru a-mi îmbunătăți cunoștințele în ceea ce privește procesul de învățare și de creare a unui produs de la zero. Prin acest proiect, îmi doresc să obțin cunoștințe noi care să mă ducă dincolo de materiile predate în timpul facultății. De asemenea, am fost atrasă de atmosfera prietenoasă și de șansa de a interacționa cu diferiți profesori și coordonatori. Această atmosferă plăcută de lucru mi-a permis să cunosc nu doar colegi, ci și alți profesioniști, oferindu-mi astfel noi perspective și extinzându-mi înțelegerea asupra subiectelor abordate.“ – studentă Universitatea Tehnică din Cluj – Napoca

“Vă mulțumesc pentru oportunitatea de a participa la Workshopul „Antreprenoriat în condiții de criză: consecințe și provocări”. Acest workshop a reprezentat un cadru util si benefic de a acumula noi cunoștințe privind tema antreprenoriatului, dar și de a primi feedback și recomandări utile pentru activitatea de cercetare în cadrul programului de doctorat. Am apreciat de asemenea suportul acordat în pregătirea pentru participarea la workshop și posibilitatea de a interacționa cu specialiști ce tratează teme specifice antreprenoriatului. Așteptăm cu bucurie viitoare activități educaționale!” – studentă Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași

 

Informații pentru editori

Despre Junior Achievement (JA) România

Junior Achievement (JA) România, organizație nonprofit, a fost fondată în anul 1993 și este parte a JA Worldwide® USA și JA Europe. Junior Achievement este cea mai mare organizație internațională de educație antreprenorială, economică, financiară, de orientare profesională și dezvoltare personală, programele sale fiind urmate în 40 de țări din Europa și peste 100 din lume. În România, programele JA de tip applied learning sunt urmate anual de peste 267.000 de elevi și studenți din 1.957 de instituții de învățământ și se desfășoară local în parteneriat cu Ministerul Educației, instituțiile de învățământ și comunitatea de afaceri. În 2023, organizația a urcat pentru a cincea oară în Top 10 ONG-uri din lume și a primit a doua nominalizare la Premiul Nobel pentru Pace. Mai multe detalii sunt disponibile pe  https://www.jaromania.org

 

Despre Romanian-American Foundation (RAF)

Romanian-American Foundation (RAF) a fost înființată în 2009. Misiunea RAF este să promoveze şi să consolideze condițiile necesare unei economii de piață sustenabile şi unei societăți democratice, care să asigure accesul la oportunități pentru toate segmentele populației din România. Intervențiile RAF acoperă trei priorități strategice: economie rurală, tehnologie și inovație, implicare civică. Programele educaționale sunt o componentă transversală pe parcursul tuturor intervențiilor noastre, oferind elevilor acces la educație de calitate și contribuind la sustenabilitatea programelor.

[1] Universitatea Ovidius Constanta, Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iasi, Universitatea Politehnica Bucuresti, Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara Cluj-Napoca, Universitatea Tehnica Cluj-Napoca, Universitatea Vasile Alecsandri Bacau.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram