Cursurile sunt organizate gratuit prin proiectul „ȘANSA mea în ȚARA mea“, derulat de XEROM SERVICE S.R.L. Alba Iulia, în parteneriat cu S.C. 3 ART S.R.L Baia Mare și Asociația Pro Factum Alba Iulia. Programele de formare profesională se adresează persoanelor în căutarea unui loc de muncă, șomerilor, cei mai mulți de lungă durată, și persoanelor inactive.
Șanse în plus pe piața muncii
Participanții sunt selectați de specialiștii proiectului, în urma unor sesiuni de informare, consiliere și orientare privind cariera, individuale și de grup.
În perioada următoare, se vor organiza două cursuri de inițiere -„Competențe informatice - TIC“ (județul Sibiu), „Comunicare în Limba Engleză“ (județul Alba), precum și unul de specializare - „Agent vânzări“ (județul Alba).
În derulare sunt programele: „Competențe antreprenoriale“ (curs de specializare, Alba Iulia) și de „Cofetar“ (curs de calificare, Baia Mare). Până acum, programele au fost absolvite de un număr de 209 persoane. Absolvenții primesc certificate recunoscute pe piața internă a muncii și în statele din Uniunea Europeană.
Experții proiectului furnizează și servicii de mediere în vederea creșterii ratei de ocupare, dar și de asistență și consiliere pentru inițierea unei afaceri. Serviciile sunt furnizate la sediul beneficiarului și partenerilor, dar și prin deplasarea specialiștilor proiectului în comunele și orașele din județele Alba și Sibiu (regiunea Centru), Maramureș și Satu Mare (regiunea Nord Vest). Metodele de lucru ajută la completarea, diversificarea și îmbunătățirea serviciilor asigurate de instituțiile statului.
Proiectul „ȘANSA mea în ȚARA mea“ are drept scop combaterea șomajului și creșterea ratei de ocupare pe piața muncii. A demarat în data de 1 aprilie 2014, are o perioadă de implementare de 18 luni și un buget total de 5.632.100 lei. Este co-finanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 „Investește în oameni!”, Axa prioritară: 5 „Promovarea măsurilor active de ocupare”, „Domeniul major de intervenție: 5.1. Dezvoltarea și implementarea măsurilor active de ocupare“.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro