Protejează-ți tableta: 5 pași

19 decembrie 2021
Autor:
Content SEO

Tot mai mulți oameni utilizează dispozitive informatice mobile, ce înlocuiesc treptat PC-urile și sistemele de office computer. Orele de școală desfășurate în mediul online au contribuit și ele la creșterea popularității calculatoarelor portabile, de tip laptop sau tabletă. Dacă utilizezi un asemenea echipament performant, trebuie să eviți deteriorarea lui, atât din punct de vedere al componentelor hardware, cât și a celor software. Îți prezentăm în continuare cei mai importanți pași pentru protejarea eficientă a tabletei.

Folosește huse pentru tabletă

Porți cu tine peste tot tableta preferată, pe care o utilizezi pentru browsing pe net, mailuri, jocuri, vizionare de filme și alte activități educative, profesionale și recreative. Pentru că este un gadget folosit intens, tableta are nevoie de protecții externe de tipul unor huse, carcase sau coperți. Aceste huse de tablete sunt disponibile în diferite forme, dimensiuni, culori și texturi. Ai la dispoziție huse din plastic, piele, material textil sau poliuretan, în funcție de necesitățile tale.

Poți alege nuanțe vii și imprimeuri vesele sau, dacă preferi stilul mai sobru, există sute de modele business, professional și school. Multe huse au buzunare interioare, compartimente utile și coperți pliabile cu rol de suport, ca să-ți fie mai ușor atunci când utilizezi tableta pentru scrierea unor texte lungi sau pentru vizionarea de filme online.

Aplică folie de sticlă pentru protecția tabletei

Cea mai sensibilă parte a tabletei este ecranul, care se poate zgâria destul de ușor, iar în cazul unor mici accidente (verși cafeaua, scapi pe jos tableta, cade pe ea un obiect ascuțit ș.a.) riști să se spargă sau să se crape.

O soluție bună este aplicarea unor folii de protecție pentru tablete, realizate din policarbonat, poliuretan termoplastic (TPU) sau sticlă securizată, cu rol de geam de protecție.

Evită să expui tableta la temperaturi extreme

Nu uita că tableta este un dispozitiv electronic și este sensibilă la temperaturi scăzute sau foarte ridicate. Intervalul optim este între 5 și 35 de grade Celsius. Dacă vremea de afară este geroasă sau caniculară, evită utilizarea tabletei în aer liber și pune-i o husă potrivită, ca să nu riști stricarea componentelor.

În anotimpul rece nu uita tableta în mașină peste noapte, iar vara n-o lăsa pe banchetă sau în portbagaj, ca să nu fie afectată de razele puternice ale soarelui. Astfel, eviți scăderea performanțelor tabletei, descărcarea rapidă a bateriei și deteriorarea procesorului. 

Alege cu grijă accesoriile pentru tablete

Vrei să folosești tableta cât mai comod și eficient, de aceea cumperi accesorii pentru tablete, precum suport, tastatură, mouse, creion stylus, încărcător, boxă portabilă ș.a. Alege doar modele omologate, compatibile cu tableta la care vor fi conectate, pentru a evita erorile de funcționare, defectarea porturilor USB sau stricarea bateriei. 

Utilizează tableta în condiții de securitate cibernetică 

Componenta software este esențială pentru utilizarea tabletei la nivelul maxim de performanță. De aceea, protejarea tabletei trebuie să cuprindă și acțiuni care să asigure siguranța conexiunii și a datelor transmise.

Folosește doar rețele de Wi-Fi securizate, descărcă exclusiv aplicații verificate, din magazinele oficiale ale sistemelor de operare pentru dispozitive mobile. Instalează un program antivirus care să apere tableta împotriva atacurilor cibernetice. Rulează periodic programe de curățare a memoriei tabletei și de detectare a virușilor ascunși. Salvează datele și imaginile de pe tabletă, ca să ai un back-up actualizat, foarte util când apar probleme de acces din cauza unor defecțiuni de hard sau de soft.

Urmează pașii recomandați și protejează-ți tableta, ca să te bucuri de utilizarea ei eficientă și agreabilă, în condiții de siguranță.

 

 

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram