Evenimentul, la care au participat jurnalisti si fermieri, a cuprins trei etape importante. In prima faza participantii au vizitat un camp de multiplicare a porumbului, unde au putut observa etapa de recoltare a acestei culturi, tragand, de asemenea, un semnal de alarma asupra ideii de conservare a resurselor vitale si oferind participantilor posibilitatea de a afla care sunt solutiile cele mai la indemana pentru a creste productivitatea in agricultura.
Cea de-a doua etapa a constat in vizitarea statiei de procesare a semintelor de la Sinesti, cea mai performanta statie de procesare din Europa a companiei. Anual, in aceasta locatie sunt procesate, conditionate si insacuite seminte de porumb ce insumeaza peste 2,7 milioane de saci pentru insamantare, adica se pot insamanta circa 2,1 milioane hectare de porumb. Intinzandu-se pe o suprafata de 15 hectare, statia de procesare de la Sinesti foloseste cele mai bune practici industriale care pregatesc samanta pentru fermierii care vor semana porumb pentru consum in anul urmator. Turul statiei de la Sinesti a aratat in mod practic procesarea semintelor de porumb pas cu pas: depanusarea si selectia, uscarea, batozarea, stocarea, sortarea, tratamentul, impachetarea si transportul.
Calatoria agricola pe drumul semintelor s-a incheiat cu seminariile Farm Progress Slobozia, un eveniment cu traditie a companiei Monsanto, ce aduce laolalta anual fermieri din zonele de sud, sud-est si estul tarii, unde sunt prezentate solutii tehnologice inovatoare si eficiente pentru culturile de porumb. In cadrul acestei platforme experimentale, Monsanto a prezentat hibrizi de porumb Dekalb pentru a se vedea potentialul de productie si comportamentul acestora in diferite conditii de clima si sol.
Monsanto Romania se implica activ in identificarea celor mai bune solutii pentru o agricultura sustenabila, oferind fermierilor seminte de inalta calitate, pentru a obtine mai multa productie de pe aceeasi suprafata de teren arabil, in timp ce prezerva resursele naturale. Toate acestea duc, totodata, si la imbunatatirea nivelului de trai al fermierilor si al familiilor acestora.
Despre companie
Monsanto este unul dintre liderii globali ce ofera solutii bazate pe tehnologie si produse agricole care imbunatatesc productivitatea la nivel de ferma si calitatea hranei. Monsanto continua sa sustina atat fermierii mici cat si pe cei mari pentru a produce mai mult in timp ce se conserva mai mult resursele noastre naturale, cum ar fi apa si energia. Pentru a afla mai multe despre activitatea Monsanto si angajamentele companiei, vizitati www[.]monsanto[.]ro. Urmariti activitatea si pe Twitter® la adresa web www.twitter[.]com/MonsantoCo, pe blog-ul companiei, Beyond the Rows® (Dincolo de randuri) la adresa www[.]monsantoblog[.]com, sau abonati-va la comunicatele de presa ale companiei prin News Release RSS Feed.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro