quot;Saptamana surditatii quot; pe SanatateaTV ro

30 august 2010

In perioada 30 august – 3 septembrie 2010, SanatateaTV.ro va prezenta o serie de emisiuni si articole care au ca tema principala problema surditatii. In fiecare an, data de 1 septembrie este marcata la nivel mondial ca fiind Ziua Internationala a Surditatii.

Buna functionare a simtului auditiv este in stransa corelatie cu procesul de comunicare specific oamenilor, reprezentand si o parte esentiala in functionarea armonioasa a celorlalte functii ale organismului. Astfel ca, o deficienta auditiva va afecta intotdeauna dezvoltarea limbajului, iar consecintele sale nu vor intarzia sa se reflecte si in plan psiho-afectiv.

Persoanele care sufera de un astfel de tip de anomalie se vor confrunta cu sentimentul instrainarii, evenimentele la care asista li se vor parea incoerente sau de neinteles, iar sentimentul ostilitatii se va instaura si el in mod vizibil.

Informarea si educarea asupra importantei auzului constituie pilonii pe care se bazeaza materialele ce vor fi publicate pe SanatateaTV.ro in “Saptamana surditatii”. Principalele subiecte abordate vizeaza: “Surditatea congenitala”, “Reeducarea vestibulara”, “Otoscleroza”, “Audiometrie. Audiograma”, “Implantul cohlear”, “Chirurgia cu radiofrecventa. Chirurgia rinologica”, dar si “Screening-ul audiologic generalizat la nou-nascuti”.

Este important ca in momentul in care calitatea auzului incepe sa aiba de suferit, sa fie luate masuri de urgenta. Depistarea si tratarea timpurie a acestei afectiuni poate impiedica pierderea de auz temporara sau permanenta.

Copiii sunt cu atat mai afectati in cazul in care se nasc cu o deficienta de auz pentru ca ei sunt supusi astfel riscului de nu se mai putea bucura de o copilarie fara griji. Una dintre cele mai frecvente anomalii care ii poate afecta pe cei mici este hipoacuzia congenitala. Nedepistata in primul an de viata, aceasta boala va interfera dramatic cu dezvoltarea limbajului si ulterior cu performantele scolare. Surditatea congenitala reprezinta un handicap invizibil, copilul hipoacuzic aratand normal din punct de vedere fizic. In lipsa unui diagnostic precoce, boala lui va fi depistata abia dupa 12-24 luni, cand parintii observa lipsa de dezvoltare a limbajului. De obicei 60% dintre hipoacuziile congenitale au o cauza genetica. In 80% dintre cazurile cu determinism genetic, hipoacuzia apare izolat, fara alte anomalii, fiind vorba de o hipoacuzie congenitala non-sindromica.

“Surditatile genetice sunt de doua feluri: sindroame genetice sindromatice (apar la familiile de surzi), autozomale, monogenice si neinsotite de alte tulburari morfo-functionale ale organismului copilului, precum si surditatile neurosenzoriale profunde”, a declarat Prof. dr. Dorin Sarafoleanu, medic primar O.R.L, membru al Academiei de Stiinte Medicale din Romania.

Exista insa si alte cauze care pot determina surditatea la nou-nascut, cum ar fi infectiile intrauterine, medicamentele ototoxice sau administrarea unor antibiotice femeilor gravide.

Potrivit Prof. dr. Dorin Sarafoleanu, “un procent de 20% dintre surditatile la copii sunt de natura extrinseca, 40% provin din cauze genetice dovedite, iar 35% au o provenienta mixta (genetica, mitocondriala, extrinseci si factori de risc – fumat, alcool). Din pacate, aceste hipoacuzii sunt depistate tarziu sau multe dintre ele scapa examenului genetic”.

SanatateaTV.ro va invita in “Saptamana surditatii” sa urmariti emisiunile care vor fi postate pe portalul www.sanatateatv.ro pentru a va informa cat mai bine asupra acestui subiect.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram