Un studiu publicat luna trecuta de catre cercetatori din Italia si Elvetia arata ca, in Europa, rata mortalitatii pentru cancerul pancreatic va creste in 2014, in contrast cu toate celelalte forme de cancer, pentru care rata mortalitatii se asteapta sa inregistreze valori mai mici decat in trecut.
Cancerul pancreatic este singurul tip de cancer care, conform previziunilor, va provoca mai multe decese decat in anii precedenti. Pentru anul 2014, cercetatorii prevad ca in Europa, 41.300 de barbati si 41.000 de femei vor muri din cauza cancerului pancreatic. Aceasta inseamna 8, respectiv 5.6 decese la fiecare 100.000 de locuitori. Intre anii 2000 si 2004, rata mortalitatii cancerului pancreatic era de 7.6 la 100.000 la barbati si 5 la 100.000 la femei.
Pentru a realiza acest studiu, cercetatorii au colectat informatii despre populatie si ratele de deces pentru cancer in general, dar si pentru cancerul de stomac, colorectal, pancreas, plamani, sani, prostata si leucemie, de la Organizatia Mondiala a Sanatatii si de la Eurostat. Informatiile prelevate le-au permis cercetatorilor sa previzioneze un numar de 1.323.600 de decese (742,500 de barbati si 581,100 de femei) cauzate de cancer in Europa in anul 2014. Comparativ cu cele mai recente date disponibile (2009), cifrele arata ca, per total, rata de deces pentru cancer va scadea in 2014 cu 7% pentru barbati si cu 5% pentru femei.
“Nevoia de ingrijire medicala de calitate devine din ce in ce mai stringenta in prezent. Din pacate, pacientii bolnavi de cancer sunt nevoiti sa indure proceduri complicate, care nu sunt intotdeauna disponibile in spitalele din Romania. Din acest motiv, o asigurare de sanatate privata reprezinta o adevarata plasa de siguranta. O astfel de asigurare ofera acces la cei mai buni medici specialisti din lume, la cele mai noi proceduri in cadrul clinicilor de top, oferind o sansa reala de a invinge boala. Experienta noastra dovedeste ca pacientii care detin o asigurare MediHelp si au avut posibilitatea detectarii timpurie a bolii, precum si un tratament mai bun, au putut lupta mai usor impotriva acestei nefericite boli.”, declara Zahal Levy, Presedintele MediHelp International.
Pe langa cancerul pancreatic, singurul tip de cancer ce este previzionat sa conduca la un numar mai mare de decese decat in trecut este cancerul de plamani in cazul femeilor. Cercetatorii afirma ca in 2014 va fi inregistrata o crestere cu 8% in numarul de decese cauzate de aceasta boala.
Pentru efectuarea studiului, cercetatorii au calculat numarul de decese precum si rata acestora in functie de varsta, stratificand populatia analizata in grupe de cate 5 ani (de la 0-4 ani pana la 80+) dar si in ani calendaristici. In plus, a fost calculata rata de mortalitate in functie de varsta la 100,000 de barbati si femei de toate varstele, bazata pe populatia standard a globului, pentru toate formele de cancer si tarile evaluate. Un model logaritmic bazat pe o regresie de tip Poisson a fost creat pentru fiecare segment de cate 5 ani, pentru a determina cel mai recent trend pe fiecare segment de varsta.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro