Junior Achievement România lansează, cu sprijinul Fundației UniCredit și al UniCredit Bank, proiectul Re-power your future, adresat elevilor cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani, din medii defavorizate sau care au nevoie de intervenții specifice îmbunătățirii rezultatelor școlare.
Proiectul se desfășoară pe durata a trei ani și are ca obiectiv principal creșterea sentimentului de apartenență la școală și comunitate, prin activități educaționale de tip applied learning, derulate în școală, pentru încurajarea elevilor să își cunoască și să își utilizeze potențialul și pentru determinarea acestora să își modeleze propriul parcurs spre îndeplinirea aspirațiilor personale și profesionale.
Pentru primul an, au fost selectate 310 școli și licee cu profil tehnic din peste 200 de localități, urmând ca 7.500 de elevi să aibă accesul gratuit la activități desfășurate la clasă, pe baza kit-urilor educaționale Junior Achievement și activități extracurriculare derulate alături de voluntarii UniCredit Bank, care le creează elevilor un flux de învățare aplicată în contexte reale și oportunitatea de a explora perspectiva de angajat sau de antreprenor pentru viitorul profesional. Selecția școlilor participante la proiect s-a realizat pe baza unui set de criterii care au inclus tipul de localitate, gradul de dezvoltare economică al zonei, dar și eligibilitatea unităților școlare din punct de vedere al Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS).
„În România, rata abandonului școlar se menține la cote ridicate și tocmai în acest sens, împreună cu Junior Achievement, ne dorim să începem să schimbăm cifrele. Fiecare copil care își încheie ciclul de educație înseamnă o victorie pentru societatea în care trăim. Implicarea Fundației UniCredit în acest demers confirmă faptul că lucrurile se schimbă doar dacă acționăm împreună. Suntem convinși că de la an la an vom avea rezultate care se vor vedea și pe care vom simți cu toții” a spus Mihaela Lupu, CEO UniCredit Bank România.
Re-power your future este o inițiativă dezvoltată de Junior Achievement și Fundația UniCredit, derulată simultan pentru tinerii din 10 țări europene aflați într-o perioadă esențială pentru continuarea studiilor și la începutul procesului lor de integrare pe piața muncii. Țările participante la proiect sunt: România, Austria, Bulgaria, Cehia, Germania, Ungaria, Italia, Serbia, Slovacia și Slovenia.
Conceptul și tipul de activități derulate în România, în cadrul proiectului, au fost definite în urma unui sondaj realizat de Junior Achievement în luna octombrie 2023, la care au participat cadre didactice din 104 școli și licee din localități rurale sau mic-urbane. Potrivit rezultatelor acestui sondaj, 58% dintre profesori consideră că 15-19 ani este grupa de vârstă cea mai vulnerabilă și predispusă la abandonarea studiilor, iar factorii care influențează cel mai mult decizia elevilor de a nu își finaliza studiile sunt situația materială precară a familiei, lipsa unui climat familial stabil și/sau unor modele de urmat în cadrul familiei.
Același sondaj indică nevoia unor soluții integrate, care să răspundă lipsurilor materiale ale elevilor, dar mai ales nevoilor de consiliere, îndrumare și încurajare spre a-și forma o înțelegere personalizată a conceptului de succes personal – adaptat intereselor lor și bazat pe stabilirea de obiective și acțiune.
Despre Junior Achievement (JA) România Junior Achievement (JA) România, organizație nonprofit, a fost fondată în anul 1993 și este parte a JA Worldwide® USA și JA Europe. Junior Achievement este cea mai mare organizație internațională de educație antreprenorială, economică, financiară, de orientare profesională și dezvoltare personală, programele sale fiind urmate în 40 de țări din Europa și peste 100 din lume. În România, programele JA de tip „learning by doing“ și „project based” sunt urmate anual de peste 267.000 de elevi și studenți din 1.957 de instituții de învățământ și se desfășoară local în parteneriat cu Ministerul Educației, instituțiile de învățământ și comunitatea de afaceri. În 2023, organizația a urcat pentru a cincea oară în Top 10 ONG-uri din lume și a primit a doua nominalizare la Premiul Nobel pentru Pace. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.jaromania.org
Despre Fundația UniCredit UniCredit Foundation Third Sector Body (TSB) este fundația corporativă a UniCredit Group, al cărei scop este accesarea și valorificarea potențialului noii generații de europeni. Misiunea sa este capacitarea tinerilor din întreaga Europă prin sporirea egalității de șanse în educație și sprijinirea acestora pentru a-și croi un drum în viață și în lumea profesională. Inițiativele fundației vizează combaterea abandonului școlar, îmbunătățirea șanselor de angajare, încurajarea studiilor universitare și promovarea activităților de informare și cercetare. Fundația are ca obiectiv susținerea comunităților din toate țările în care Grupul UniCredit își desfășoară activitatea.
Despre UniCredit Bank UniCredit Bank este parte a Grupului UniCredit, o Bancă Comercială Pan Europeană cu o ofertă unică de servicii în Italia, Germania, Europa Centrală și de Est. În România, UniCredit Bank este una dintre principalele instituții financiare, oferind servicii și produse de înaltă calitate pentru toate categoriile de clienți. UniCredit Bank își propune să mențină permanent clientul în centrul activităților sale, să fie un partener cu care se lucrează ușor și să fie o parte activă a comunităților în care își desfășoară activitatea. Grupul răspunde unei game variate de nevoi a clienților săi printr-o rețea de parteneri specializați: UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Services, UniCredit Insurance Broker.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro