Timp de trei seri, publicul bucureștean a putut viziona materiale cinematografice remarcabile deținute de Studioului Cinematografic “Sahia Film”. Înainte de 1989, “Sahia Film” a fost cel mai important studiou producător de film documentar din România. Astăzi, în arhiva Sahia Film se găsesc filme documentare remarcabile, ce redau o imagine a epocii în care au fost create.
În prima seara a evenimentului, intitulată Tradițiile și obiceiurile românești au fost prezentate filme ce prezentau satul românesc în viziunea oficială, a Republicii Socialiste România. Seara s-a încheiat cu filmului Panc, descris ca o revelare a valorilor satului român tradițional, pe care regimul dictatorial a vrut să îl distrugă. După proiecții, spectatorii au avut ocazia să discute cu Sabina Pop, care a vorbit despre perioada petrecută la Sahia Film, despre realizarea filmului Panc și despre transformările prin care a trecut filmul documentar în ultimii douăzeci de ani.
Cea de-a doua seară, cu tema Personalități celebre a inclus patru documentare, ce au prezentat destinele paralele ale trei reprezentanți ai generației ꞌ27 - Mircea Eliade, Eugen Ionesco, Emil Cioran, mărturii despre personalitatea lui George Enescu, operele lui Constantin Brâncuși precum și viața Mariei Tănase, prin ochii celor ce au cunoscut-o. Invitatul acestei seri a fost regizorul Copel Moscu, ce a vorbit despre familia de cinești formată la Studioul Sahia Film și despre importanța filmului documentar, care nu este numai artă, ci și document.
Evenimentul Redescoperă arhiva Sahia Film s-a încheiat cu seara intitulată Viața cotidiană în România comunistă. Documentarele din această seara au fost cele utilizate în propaganda comunistă. Discuțiile de la final cu antropologul Bogdan Iancu și criticul de film Alexandrul Matei s-au îndreptat spre evidențierea modului în care viziunea oficială a influențat și continuă să influențeze viața cotidiană.
Global Media Research va continua proiectul Redescoperă arhiva Sahia Film prin digitizarea a trei materiale din arhiva Sahia și prin crearea unor materiale video de promovare a acestui studiou cinematorgrafic. Scopul proiectului este promovarea patrimoniului cinematografic românesc prin prezentarea și protejarea unor materiale unicat.
Acest proiect cultural este finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Parteneri: Studioul Cinematografic “Sahia Film”, Muzeul Național al Țăranului Român, Asociația Culturală Macondo, Asociația Vira, Colegiul Agricol „Viaceslav Harnaj”, Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu”, Liceul Teoretic „Tudor Vladimirescu”.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro