“Posesorii cardului de fidelitate Dental Excellence beneficiază de la bun început, pe o perioadă nedeterminată, de un discount direct prin reducere de preț cu 6% din suma plătită cu numerar sau card bancar, pentru produsele incluse în programul de fidelitate sau tratamentele stomatologice efectuate în cadrul clinicii noastre”, explică dr. Luisa Caragea, medic stomatolog.
De asemenea, pacienții au posibilitatea de a beneficia de creșteri de până la 15% ale discountului direct, precum și de tratamente stomatologice gratuite. Astfel, pacienții care recomandă serviciile clinicii stomatologice Dental Excellence către alte persoane, inclusiv membrilor familiilor acestora, vor primi procente suplimentare de discount, care se vor adăuga la discountul inițial de 6% imprimat pe cardul de fidelitate. Valoarea suplimentară a discountului direct oferit fiecărui participant în acest program de fidelitate este de 1% pentru fiecare pacient recomandat care achită un tratament stomatologic efectuat în cadrul Clinicii Dental Excellence.
Întrucât discountul total poate fi de cel mult 15%, în cazul în care numărul pacienților recomandați este mai mare de nouă (ajungându-se astfel la discountul total de 15%, prin creșterea discountului direct cu 9% în plus față de discountul inițial de 6% imprimat pe cardul de fidelitate), pentru fiecare persoană nouă recomandată, participantul va primi un voucher care include o igienizare dentară gratuită (detartraj cu ultrasunete și periaj profesional), pe care îl poate folosi în termen de un an de la momentul la care persoana recomandată a devenit pacient al Clinicii Dental Excellence.
Cardul de fidelitate Dental Excellence poate fi utilizat atât de către titularul cardului, cât și de către membrii familiei acestuia (soț/soție, copii, părinți), care pot beneficia de același discount dacă la prima vizită în Clinica Dental Excellence vor prezenta un card de fidelitate emis pentru un membru al familiei din care fac parte.
Cardul de fidelitate este destinat pacienților și viitorilor pacienți ai clinicii stomatologice Dental Excellence și este disponibil în mod gratuit, fie pe loc, în cadrul cabinetului stomatologic situat pe Calea Crângași nr. 36, în urma completării și semnării formularului de înscriere în Programul de Fidelitate Dental Excellence, fie prin descărcarea formularului de pe website-ul DentalExcellence și transmiterea acestui formular completat, pe adresa de e-mail a clinicii.
Pentru informații suplimentare, regulamentul oficial al programului de fidelitate Dental Excellence este disponibil pentru consultare în mod gratuit oricărei persoane interesate, în cadrul Clinicii Dental Excellence și pe website-ul DentalExcellence.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro