Asociația Pro Factum Alba Iulia a organizat în cursul lunii martie 2015 a treia serie din cadrul programului de specializare în competențe antreprenoriale din cele șase prevăzute în cadrul proiectului „ȘANSA mea în ȚARA mea“. Proiectul este derulat în parteneriat cu XEROM SERVICE S.R.L. din Alba Iulia, în calitate de beneficiar, și cu S.C. 3 ART S.R.L. din Baia Mare, în calitate de Partener 1. Cursul, cu o durată de 74 de ore, a fost susținut în Alba Iulia pentru o grupă de participanți selectați în urma unor sesiuni (individuale și de grup) de informare, consiliere și orientare privind cariera.
Șomerii au o nouă șansă
Participanții la programul de specializare în competențe antreprenoriale au provenit din rândul persoanelor în căutarea unui loc de muncă, șomerilor și a persoanelor inactive. În urma susținerii și a promovării examenului de absolvire în data de 03.04.2015, absolvenții vor primi certificate recunoscute pe piața muncii, în plan național și european. Pe parcursul orelor de teorie și practică, aceștia au parcurs și și-au însușit noțiuni privind: noțiunile de antreprenoriat, comunicarea antreprenorială, planul de afaceri, aspectele juridice ale unei afaceri, marketing și publicitate, noțiuni de contabilitate primară, finanțarea unei afaceri, managementul financiar al afacerii etc. Noile competențe dobândite constituie noi oportunități de schimbare a statutului pe piața muncii dar și de înființare a unor afaceri proprii. Acest ultim demers se poate realiza tot prin intermediul proiectului „ȘANSA mea în ȚARA mea“ în cadrul căruia sunt planificate să se înființeze gratuit 21 de afaceri.
Programul de specializare în competențe antreprenoriale este gratuit pentru potențialii beneficiari din regiunile Centru și Nord Vest (județele Alba, Sibiu, Maramureș și Satu Mare). Condițiile pentru a participa la program sunt: selectarea în grupul țintă în urma îndeplinirii unor criterii legate de ocupare și nivel de studii precum și disponibilitatea de a urma cursul. În perioada următoare va demara a patra serie de curs din cadrul acestui program.
Proiectul „ŞANSA mea în ŢARA mea” are drept scop combaterea șomajului și creșterea ratei de ocupare pe piața muncii din cele două regiuni de implementare. Este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 „Investește în oameni!”, Axa prioritară: 5 „Promovarea măsurilor active de ocupare”, Domeniul major de intervenție: 5.1. „Dezvoltarea și implementarea măsurilor active de ocupare”.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro