Compania Saint-Gobain Rigips România anunță participarea și în anul 2014 la competiția internațională Saint-Gobain Gypsum International Trophy, eveniment de tradiție, lansat de către Grupul Saint-Gobain în anul 1998.
Saint-Gobain Gypsum International Trophy este un eveniment unic în industria materialelor de construcții și una din cele mai importante manifestări internaționale de acest tip, trofeul promovând excelența și inovatia în folosirea produselor pe bază de gips și a sistemelor aferente.Totodată, competiția stimulează crearea de soluții noi, care răspund provocărilor momentului: eficiența energetică, protecția mediului și dezvoltarea durabilă.
În acest an, competiția internațională este organizată la Berlin, pe 6 iunie.
90 de proiecte din peste 30 de țări sunt înscrise în cadrul a șase categorii: ipsos, gips-carton, inovație și sustenabilitate, rezidențial, soluții mixte/comercial și soluții pentru segmente speciale (sănătate, educație, hoteluri). Proiectele înscrise vor fi jurizate de către un grup de experți internaționali.
„În scopul recunoașterii și răsplătirii calității și unicității execuției lucrărilor de compartimentare și finisare, am decis să înscriem în cadrul renumitei competiții Saint-Gobain Gypsum International Trophy patru proiecte de care suntem foarte mândri. Aceste patru proiecte înscrise in competiție sunt menite să demonstreze profesionalismul echipelor de operatori și calitatea superioară a lucrărilor de execuție prin care produsele și soluțiile noastre au fost puse in opera.” a declarat dl. Constantin Hariton, directorul general al Saint Gobain Rigips.
Cele patru proiecte reprezentative pentru utilizarea soluțiilor și sistemelor Rigips® care demonstrează profesionalismul în execuție echipelor de constructori sunt: Liceul Francez "Anna de Noailles" (la categoria soluții pentru segmente speciale), Maternitatea Regina Maria (pentru inovație), Auditorium Pallady (la categoria gips-carton) și Promenada Mall (la cea de soluții mixte).
Liceul Francez „Anna de Noailles” este una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ pre-universitar din România. Conceptul principal de proiectare a reprezentat asigurarea unui iluminări naturale dar și transparența clădirii aplicate pentru întreaga clădire. Părțile clădirii sunt poziționate la 45° față de terenurile sportive pentru a economisi spațiu și a permite o iluminare naturală mai bună.
Cerințele tehnice principale au fost pereții rezistenți la impact, protecția împotriva incendiilor și tratament acustic în încăperi.
Maternitatea Regina Maria este unul dintre cele mai moderne spitale din România, cu o investiție de peste 7 milioane de euro. Echipa Rigips® a contribuit la crearea unui sistem inovator pentru realizarea peretilor exteriori care a permis extinderea suprafeței cu 2000m2 și care să fie conform cu cerințele de rezistență seismică, protecție împotriva incendiilor și izolație acustică, specifice unui centru medical.
Auditorium Pallady este o clădire concepută ca un centru multifuncțional ce cuprinde: săli de conferinţă, săli de evenimente, zone de cazare și birouri. Are o suprafaţă de 10.000 mp şi un design modern, care cuprinde faţade transparente din pereţi tip cortină de sticlă, cu o structură perimetrală de beton, cuprinzând tehnologii și facilităţi moderne. Auditorium Pallady este un punct de referință pentru centrele de conferință din București.
Noul centru pentru cumpărături și recreere, Promenada Mall, este un punct de referință pentru București, datorită arhitecturii sale moderne și a vizibilității crescute. Fiind un centru comercial, trebuia să combine cerințele privind protecția împotriva incendiilor, izolația fonică, finisarea impecabilă a zonelor cu design special și necesitățile estetice ale unui spațiu de agrement. Astfel, Promenada Mall a obținut certificarea DGNB - Albastru, ca dovadă a sustenabilității sale. Construcția acestui centru a fost un exemplu de dezvoltare sustenabilă implicând o echipă experimentată de arhitecți, antreprenori și echipa din cadrul Saint – Gobain Rigips, a cărei contribuție a fost esențială în întrunirea cerințelor tehnice.
România a participat la ediţiile anterioare ale Saint-Gobain Gypsum International Trophy cu proiecte precum restaurarea Atheneului Roman, Plaza România – Movieplex, restaurarea Palatului de Justiţie, Muzeul Naţional de Artă al României, Crystal Tower, restaurarea Casei Budişteanu sau a Hotelului Central din Piatra Neamţ. Acesta din urma a şi fost desemnat câştigătorul categoriei Inovaţie în 2012 la Londra datorită solutiei inovative alese pentru extinderea parterului și etajului al 13-lea prin folosirea plăcilor de ciment Aquaroc™ pentru construirea pereților exteriori. Această soluție originală a permis rezolvarea tuturor cerințelor generate de renovarea acestui vechi hotel de munte: structură ușoară, rezistență la foc și umiditate, tolerantță ridicată la vânt puternic.
Despre Saint-Gobain Rigips
Prezent de 20 de ani pe piața din România, lider al segmentului materialelor de construcții pe bază de ipsos, Saint-Gobain Rigips a investit continuu în creșterea nivelului de cunoștințe și aptitudini al celor ce lucrează cu produsele sale, numele companiei devenind un sinonim pentru categoria de gips-carton.
Saint-Gobain Rigips inovează an de an, propunând pieței noi produse ce răspund nevoilor de confort termic, acustic, de protecție la umezeală și la foc, precum și noi soluții pentru pereți, pardoseli, tencuieli și plafoane fixe sau demontabile, apte de a crea forme funcționale și estetice interesante în mall-uri, teatre, spitale și clinici, hoteluri, spații de învâțământ și chiar acasă la noi. Deși nu-l vedem, Rigips® este pretutindeni în viața noastră, zi de zi.
Compania are trei unităţi de producţie: o unitate de procesare a rocii în comuna Mihai Viteazu, judeţul Cluj, o fabrică de plăci de gips-carton şi o fabrică de ipsos de construcţii şi ipsos industrial, cu spaţii de depozitare proprii, toate situate în Turda, şi un depozit în Bucureşti. Întreaga echipă este formată din peste 250 de angajaţi, compania fiind prezentă la nivel național prin cei peste 200 de distribuitori.
Despre Saint-Gobain
Cu o îndelungată istorie la nivel internaţional, începută în Franţa în anul 1665, Grupul Saint-Gobain este liderul mondial în domeniul Habitat-ului şi al materialelor de construcţii, oferind soluţii inovatoare provocărilor critice ale prezentului: dezvoltare economică durabilă, eficienţă energetică şi protecţia mediului înconjurător.
Grupul operează în 64 de ţări şi numără peste 190.000 de angajaţi la nivel mondial. În 2013 vânzarile Saint-Gobain s-au ridicat la 42 miliarde de Euro. Inovaţia se află în centrul strategiei de dezvoltare a Grupului, care a fost inclus de Thomson Reuters printre cele mai inovatoare 100 de companii din lume. Bugetul destinat cercetării şi dezvoltării a atins în 2013 valoarea de 430 de milioane de euro.
Saint-Gobain este lider mondial, sau european, în toate domeniile sale de activitate.
În România, Saint-Gobain grupează patru societăţi (Saint-Gobain Construction Products cu diviziile Isover, PAM, Rigips şi Weber; Saint-Gobain Glass Romania cu diviziile Glass şi Abrazivi; MTI Impex Braşov şi Brodrene Dahl) cu circa 1100 de angajaţi şi operează douăsprezece unităţi de producţie în opt situri industriale localizate în Braşov, Brăneşti, Călăraşi, Ploieşti, Satu-Mare, Tulcea, Turda şi Suceava.
Pentru mai multe informatii: Laura Maricescu, THE PRACTICE - [email protected] și 0752 751 065
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro