În timp ce unele femei își doresc să aibă sânii mai mari, multe dintre ele vor ca nurii dăruiți de natură să fie mai mici. Pentru fiecare dintre cele două deziderate, chirugia estetică vine cu soluții, dar de această dată vom vorbi despre reducția mamară, o operație estetică prin care sânii mari și lăsați sunt micșorați şi ridicaţi.
De obicei, femeile care apelează la reducția mamară au dimensiunile sânilor peste cele normale. Chiar dacă la început sânii sunt doar mari și nu cauzează incoveniente, în timp ei devin ”lăsați” sau ptozați. În plus, greutatea prea mare a sânilor duce la pierderea elasticității pielii și la dureri de spate, influențând negativ coloana vertebrală.
Pe lângă analizele medicale recomandate uzual, înainte de intervenția propriu-zisă este nevoie de realizarea unei ecografii sau mamografii care să permită vizualizarea ţesutului glandular şi sa detecteze eventuale probleme de natura chistică în vederea adoptării unui plan terapeutic corespunzător.
În esență, reducția mamară implică efectuarea unor incizii prin care este înlăturat surplusul de țesut glandular din sâni. După redimensionare, areola mamară este repoziționată, iar sânii sunt ridicați într-o poziție normală pe torace. Efectuată sub anestezie generală, intervenția chirugicală durează aproximativ 3- 4 ore, în funcție de dimensiunea sânilor și de complexitatea operației. Deși sunt mai mari decât în cazul implanturilor mamare, cicatricile rezultate devin aproape imperceptibile în aproximativ 6 luni de la operație, dacă sunt respectate toate indicațiile medicului estetician.
Munca de birou, cea care nu presupune o activitate fizică solicitantă, poate fi reluată după aproximativ două săptămâni după intervenție. Pe de altă parte, recuperarea totală (capacitatea de a relua orice activitate indiferent de efortul fizic depus) poate dura până la trei luni, în funcție de dimensiunea sânilor și de starea generală a pacientei. Cu toate acestea, medicul va fi cel care va stabili perioada de recuperare, analizând întregul context medical.
Dacă eşti interesat de o astfel de intervenţie, Clinica Dr.Niţescu îţi stă la dispoziţie. Dr. Cristian Niţescu, „esteticianul vedetelor” este medic primar în chirurgie plastică şi reparatorie, doctor în ştiinţe medicale şi unul dintre cei mai reputaţi chirurgi plasticieni din România. Cu o experienţă de peste 20 de ani, dr. Cristian Niţescu pune la dispoziţia clienţilor săi competenţa şi îndemânarea operatorie, dar şi atenţia, înţelegerea şi dragostea pentru estetic. Chirurgia estetică este ştiinţă şi artă în acelaşi timp, iar rolul dr. Cristian Niţescu este acela de a-ţi remodela corpul şi de a-ţi reda încrederea în tine. Îi poți adresa întrebări dr. Cristian Niţescu pe www.drNitescu.ro.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro