Sisteme de ghidare Trimble acum și pentru încarcatoarele frontale

16 martie 2016

SITECH România Construction Technology împreună cu Trimble oferă în România tehnologii de ultimă generație dedicate companiilor ce activează în domeniul construcțiilor. Trimble a prezentat versiunea 12.81 a tehnologiei Grade Control Trimble GCS900. Noua versiune include și sisteme de ghidare pentru încărcătoarele frontale, confirmând angajamentul constant al Trimble în a satisface nevoia de soluții tehnologice în construcții pentru flote mixte și pentru toate etapele unui proiect.
“Sistemul Grade Control Trimble GCS900 versiunea 12.81 este disponibil acum și în România prin dealerul SITECH Romania Construction Technology și reprezintă o alternativă extrem de viabilă pentru aplicațiile de nivelare unde sunt necesare rapiditate și precizie. De exemplu, în comparație cu un buldozer, un încărcător frontal oferă viteză mai mare și viraje luate mai rapid, caracteristici care contează în aplicații cu obstacole multiple precum nivelarea zonelor pe care sunt hale, terenuri de golf și, în anumite situații, în lucrări la autostrăzi, aeroporturi sau căi ferate", a declarat Bogdan Popescu, Application Engineer SITECH România Construction Technology.
GCS900 pentru încărcătoare frontale
Trimble GCS900 versiunea 12.81 include o nouă configurație 3D pentru încărcătoare frontale, lărgind gama de tipuri de utilaje acoperite. Constructorii pot obține un profit mai mare și o recuperare mai rapidă a investiției lor în tehnologie prin utilizarea componentelor Trimble de control al utilajului pe o mare varietate de utilaje și pentru mai multe aplicații.
”Trimble GCS900 versiunea 12.81 înseamnă creșterea productivității pentru constructorii care operează cu încărcătoare frontale. Am asistat la o creștere de 40% a productivității pentru activitățile de turnare a materialelor și nivelare, dar, mai ales, o reducere cu 25% a pierderilor rezultate prin decopertarea insuficientă a suprafețelor, atunci când se utilizează sistemul GCS900”, a declarat Ryan Kunisch, director de marketing pentru Divizia de Inginerie Civilă și Construcții a Trimble.
Noua configurație pentru încărcătoare frontale permite constructorilor să crească productivitatea, atât în aplicații de nivelare fină, cât și de nivelare brută. Operatorii pot controla cu precizie cantitatea de material nivelat, îmbunătățind timpul și precizia nivelării fine și reducând probabilitatea subcotării suprafeței în timpul turnării materialului sau la îndepărtarea materialului. Cu un încărcător frontal echipat cu GCS900, constructorii pot urmări greutatea materialului folosind sistemul de cântărire Trimble LOADRITE®. În plus, turnarea și nivelarea materialului pot fi monitorizate cu un abonament de Monitorizare a Proiectului prin VisionLink® pentru o imagine mai clară și completă a evoluției proiectului.

Disponibilitate
Sistemul Grade Control Trimble GCS900 versiunea 12.81 este disponibil acum și în România prin dealerul SITECH Romania Construction Technology.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram