SIVECO Romania contribuie la dezvoltarea unei retele de coordonare pentru prevenirea accidentelor in randul seniorilor la nivel european

5 august 2014

Imbatranirea populatiei este una dintre cele mai importante provocari sociale si economice cu care se confrunta societatile europene in secolul al XXI-lea. Pana in anul 2025, peste 20% din europeni vor avea cel putin 65 de ani. De asemenea, vom asista la o crestere rapida a numarului persoanelor de peste 80 de ani.

La nivel european, ponderea persoanelor de peste 60 ani va creste mai rapid decat ponderea oricarui alt segment de varsta, in perioada 2020-2060, devenind o reala provocare pentru orice stat. In 2060, Europa va numara peste 180 de milioane de batrani – adica un sfert din actuala populație a continentului!

Proiectul european E-NO FALLS - European Network for FALL Prevention, Intervention & Security - care se desfasoara in perioada februarie 2013 – ianuarie 2016, are ca obiectiv principal integrarea, omogenizarea experientelor si a celor mai bune practici intalnite la nivel european sau international in domeniul prevenirii accidentelor, a interventiei si securitatii in randul batranilor. Prin coordonarea tuturor acestor activitați se poate crea un plan de actiune pentru replicarea si reimplementarea cat mai usoara a solutiilor inovative identificate in urma cercetarilor efectuate de partenerii din consorțiu, cu accent special pe solutiile informatice.

SIVECO Romania, impreuna cu ceilalti parteneri ai proiectului, are rolul de a elabora metodologii, standarde de interoperabilitate si unelte IT pentru accelerarea implementarii solutiilor informatice inovative si a celor de prevenire si de interventie eficienta pentru persoanele in varsta, luand in considerare siguranta sporita si sistemul de trai independent ca parte a solutiilor integrate. Menirea acestui efort concentrat este de a ușura și prelungi traiul independent al persoanelor varstnice cu risc de imbolnavire.

„E-NO FALLS se adreseaza autoritatilor publice, investitorilor, companiilor de asigurare si furnizorilor de servicii medicale din intreaga Europa care sunt chemate sa impartaseasca cunostinte, expertiza, resurse, experiente cu scopul de a implementa si accelera dezvoltarea solutiilor inovative in ajutorarea persoanelor in varsta”, declara Monica Florea, director departament Cercetare-Dezvoltare in cadrul SIVECO Romania.

E-NO FALLS actioneaza ca un portal unde se vor concentra concluziile, rapoartele si comentarile grupurilor tinta (rezultatele cautarilor, recomandari, preluari de piata etc.) care au legatura cu prevenirea accidentelor in randul persoanelor varstnice.

Partenerii din cadrul proiectului E-NO FALLS:
Charite- Universitätsmedizin Berlin, The Foundation for Research and Technology-Hellas, Tunstall Emergency Response, NUI Galway OE Gaillimh, University of Limerick, COSS (Cooperativa Sociale Onlus), Fundazione Santa Lucia, McRoberts, NEN, Smart Homes, Seniornett, Fraunhofer Portugal, Foundation Ana Aslan International, Cetemmsa, TicSalut, Nordforce Technology.

Despre SIVECO Romania
SIVECO Romania este liderul caselor romanesti de software si unul dintre liderii regionali de succes in domeniul eLearning, eHealth, eAgriculture, eCustoms, eGovernment și eBusiness din Europa Centrala si de Est. Compania dezvolta si exporta solutii IT si proiecte de consultanta cu valoare adaugata ridicata catre tari din Comunitatea Europeana, Orientul Mijlociu, Africa de Nord si spatiul Comunitatii Statelor Independente.

Compania a fost infiintata in 1992 si are, la nivel international, peste 1.000 de angajati.

Adresandu-se organizatiilor private si publice, SIVECO Romania s-a specializat in executia de proiecte informatice complexe si de mare amploare.

Solutiile SIVECO Romania contribuie la reducerea decalajelor digitale si imbunatatesc activitatea multor institutii publice precum Ministerul Agriculturii, Ministerul Educatiei Nationale, Ministerul Sanatatii, Ministerul pentru Societatea Informationala, Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice, Ministerul de Finante.

De-a lungul celor 22 de ani de existenta, compania si-a construit o reputatie solida, fiind recompensata cu peste 200 de premii interne si internationale.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram