SIVECO Romania se afla printre cele 10 companii nominalizate sa reprezinte Romania in cadrul prestigioasei competitii - European Business Awards 2010(www.businessawardseurope.com). Compania noastra va concura in urmatoarea runda a intrecerii pentru prestigiosul premiu - Ruban d’Honneur. Castigatorul categoriei va fi anuntat la Paris pe 16 noiembrie 2010.
In cei patru ani de cand are loc, competitia de mare succes European Business Awards a identificat cele mai performante companii europene, a caror reusita se bazeaza pe abilitatea lor de a demonstra cele trei principii de baza pe care competitia le are in vedere: inovatie, excelenta si sustenabilitate in afaceri. Un juriu compus din personalitati europene recunoscute a selectat in finala competitiei, pe baza acestor criterii, cele mai performante si reprezentative 10 organizatii din Romania.
Irina SOCOL, Presedinte si Director General SIVECO Romania: "Suntem deosebit de onorati sa reprezentam Romania in aceasta disputata competitie si foarte mandri ca in cei 19 ani de activitate, prin sutele de proiecte desfasurate in tara si strainatate, am devenit cea mai mare casa de software din Romania si un lider regional in domeniul IT&C. Competitia European Business Awards este perceputa la nivel European drept un model de recunoastere a valorilor. E un privilegiu sa concuram alaturi de cele mai dinamice companii europene - mai ales in conditiile in care, in 2009, am primit deja Ruban d’Honneur la categoria Corporate Social Responsability".
European Business Awards urmareste cresterea notorietatii si stimularea companiilor celor mai inovative si mai performante in materie de afaceri, care probeaza totodata un comportament responsabil si care afecteaza in mod pozitiv mediul social in care opereaza. Cifra de afaceri a castigatorilor Ruban d'Honneur din 2009 a totalizat peste 570 miliarde Euro, rata medie anuala de crestere a profitului acestor companii depasind 56%.
Adrian Tripp, CEO European Business Awards, declara: "In ultimii 4 ani am primit un numar mare de aplicatii din partea unor organizatii care pun pasiune in ceea ce fac. Cu toate acestea, foarte putine au avut sansa sa reprezinte drapelul tarii lor, fiind recunoscute drept companii de varf din Uniunea Europeana. Este intr-adevar o reusita exceptionala ca SIVECO Romania este una dintre cele 10 companii care va reprezenta Romania in finala European Business Awards, si impreuna cu HSBC, speram sa regasim Romania pe podium."
Despre European Business Awards 2010
Programul European Business Awards, sponsorizat de banca HSBC, recunoaste si recompenseaza excelenta, bunele practici si inovatia in comunitatea europeana de afaceri. Programul este deschis tuturor organizatiilor, indiferent de marime si sector de activitate.
Programul European Business Awards 2010 serveste trei obiective in sprijinul comunitatii de afaceri din Europa:
- Furnizeaza exemple la care comunitatea de afaceri poate sa aspire
- Recunoaste si sustine succesul individual si la nivel de organizatie
- Furnizeaza studii de caz si continut pentru a invata de la aceste organizatii exceptionale.
O comunitate de afaceri inovatoare, puternica si prospera conduce la o Europa plina de succes si prospera.
Premiile se acorda la 8 categorii:
1. Premiul Afacerea Anului - Infosys
2. Premiul RSM - Antreprenorul International al Anului
3. Premiul pentru Inovatie - UKTI
4. Premiul HSBC pentru Strategia de Crestere a Anului
5. Premiul pentru Atentia acordata Clientului
6. Premiul pentru Sustenabilitate Corporatista
7. Premiul de Constientizare asupra Mediului Inconjurator
8. Premiul Angajatorul Anului.
Despre HSBC Holdings plc
HSBC Holdings plc, compania mama a HSBC Group, are sediul la Londra. Grupul serveste clienti din intreaga lume din circa 8.500 de birouri in 86 de tari si teritorii din Europa, regiunea Asia-Pacific, cele doua Americi, Orientul Mijlociu si Africa. Avand active in valoare de 2.422 miliarde USD la 30 Iunie 2009, HSBC este una dintre cele mai mari organizatii de servicii bancare si financiare din lume. HSBC este promovata la nivel mondial drept "banca locala a lumii".
Despre SIVECO Romania
Infiintata la inceputul anului 1992, SIVECO Romania SA este liderul caselor de software din Romania, asigurand o mare parte din proiectele informatice de anvergura din Romania, precum si un volum important al exporturilor de produse software in tari din Europa Centrala si de Est, din Uniunea Europeana, spatiul Comunitatii Statelor Independente, in Orientul Mijlociu si Apropiat, in nordul Africii.
Intre actionarii SIVECO Romania se numara Intel Capital, Polish Enterprise Fund V (fond de investitii administrat de Enterprise Investors), SIVECO Netherlands B.V.
Adresandu-se cu precadere organizatiilor mari si mijlocii, compania ofera solutii eficiente EAS (Enterprise Application Suite), Document Management, Business Inteligence, eLearning, eHealth, eGovernment, eAgriculture, eCustoms si eBusiness, atat pentru piata locala, cat si pentru cea internationala. De asemenea, compania s-a specializat in executia de proiecte informatice de mare complexitate si amploare.
Avand o cota din piata romaneasca de EAS de 21,2% si de 8,9% din cea de servicii IT, SIVECO Romania implementeaza cu succes solutiile sale la peste 1300 de clienti, atat institutii publice importante, cat si companii private de referinta.
SIVECO Romania SA este certificata ISO 9001:2008 de catre compania franceza AFAQ-AFNOR, cotata printre primele 5 in lume din punct de vedere al prestigiului auditului pe care il efectueaza, si dezvolta parteneriate solide cu cele mai mari companii de software si hardware din lume (Intel, HP, IBM, Bull, Oracle, Microsoft etc).
Compania SIVECO Romania este membra a mai multor asociatii profesionale si de afaceri din Romania (AmCham, ANIS, ARIES, AOAR, ANIAP) si internationale (Information Society Technologies Advisory Group - ISTAG, Integrating Healthcare Enterprise - IHE, Networked European Software and Services Initiative - NESSI) si a aderat la importante initiative globale, precum UNPD Global Compact, WEF Transparency si PACI (Partnership Against Corruption Intiative).
De-a lungul celor 18 ani de existenta, compania a fost recompensata cu peste 100 de premii interne si internationale. Astfel, SIVECO Romania este prima companie din Romania care a primit Premiul I la World Summit for the Information Society, si care a obtinut un numar record de nominalizari la concursul ICT Prizes, organizat anual de catre Consiliul European pentru Stiinte Aplicate, Tehnologie si Inginerie (Euro-CASE). Proiectele sale in domeniul educational au primit aprecierea de "Best Practice" din partea Comisiei Europene si "Honourable Mention" la eEurope Awards for eGovernment, fiind totodata considerate de catre Asociatia Internationala de Project Management (IPMA) printre cele mai importante realizari mondiale in domeniul managementului de proiecte. Contributia SIVECO Romania la implementarea proiectului de informatizare a educatiei din Romania a fost premiata cu European IT Excellence Awards 2008, la categoria Independent Software Vendors - Vertical Market. In 2010, compania a obtinut titlul "Winner of European IT Excellence Awards 2010" pentru implementarea solutiei IT la Agentia de Plati si Interventii pentru Agricultura.
Mai multe informatii despre companie si produsele sale puteti obtine vizitand www.siveco.ro si www.advancedelearning.com.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro