Continuând seria conferinţelor dedicate pacienţilor şi mai ales demersurile făcute cu prilejul zilei europene a pacienţilor din 13 martie 2012, ediţia a doua a acestui eveniment a adus în centrul atenției problematica pacientului român, pacient european. S-au conturat soluții atât în ceea ce priveşte respectarea drepturilor pacienţilor cât şi în rezolvarea unor probleme punctuale cu care se confruntă fiecare asociație de pacienți, în parte. De altfel, prin demersurile făcute de organizatorii Conferinței Naționale a Pacienților, viitoarea lege a sănătății va conține și un capitol consacrat exclusiv legii pacientului. „Proiectul de lege este gata ȋntr-o primǎ formǎ și va include și legea drepturilor pacienților discutată aici la dumneavoastră în 13 martie 2012. Dupǎ ce va fi asumată și politic de cǎtre comisiile de specialitate, va fi pusă pe site-ul Ministerului.", a susţinut Dr. Vasile Cepoi, ministrul Sănătății, în cadrul Conferinței Naționale a Pacienților. De altfel, ministrul Sănătății a vorbit și despre reorganizarea caselor de sănătate, prin care se va întări controlul asiguraților asupra asiguratorilor. „Asigurǎrile trebuie sǎ se organizeze ȋn așa fel ȋncȃt sǎ existe un pachet de servicii medicale care urmeazǎ pacientul, dacǎ acesta dorește sǎ se asigure ȋn sistemul privat sau ȋn cel public. Vrem sa ȋntărim controlul asiguraților asupra asiguratorilor. Pentru acest lucru casele de sǎnǎtate se vor transforma ȋn case mutuale de asigurǎri de sǎnǎtate. Aceastǎ structurǎ rǎspunde dorințelor tuturor. Am rǎspuns astfel la trei cerințe: vom aduce un pachet de servicii care urmeazǎ pacientul, nu creștem contribuțiile la sǎnǎtate și avem și competitivitate", a adăugat dr. Vasile Cepoi.
Cele trei zile de dezbateri au fost importante pentru pacienţii din România, mai ales că iniţiativa de a reuni asociaţiile de pacienţi cu autorităţile – in idea rezolvării problemelor cu care pacienţii se confruntă – dar şi cu medicii care să le vorbească despre diferitele patologii care îi privesc, a aparţinut companiei Sănătatea Media Group în martie 2010 prin Dr. Simona Vlădica. “În urmă cu 2 ani am descoperit că există o zi europeană a pacienţilor. Am hotărât atunci să marcăm această zi de 13 martie! Mă bucură faptul că după ce s-a făcut această descoperire şi alte asociaţii de pacienţi au devenit interesate de această zi şi de acest tip de evenimente, că au fost implicate şi au manifestat interes în organizarea unor astfel de întâlniri. Aceste reuniuni îi fac pe pacienţi mai puternici, pentru ca astfel să avem cu totii şansa, de a ne exprima propunerile şi problemele şi de a veni cu soluţii viabile pentru îmbunătăţirea condiţiei pacienţilor români. În prima zi a conferinţei am promis că vom sintetiza tot ceea ce s-a discutat la această întâlnire şi vom face un rezumat prin punctarea fiecărei probleme în parte, dar şi a soluţiei propuse de asociaţiile de pacienţi sau de speakerii prezenţi în cadrul evenimentului. Avem intenţia să trimitem aceste concluzii pe masa decidenţilor cu convingerea că aceştia îşi vor îndrepta atenţia spre ceea ce s-a întâmplat în cele trei zile şi că cel puţin parte din problemele cu care se confruntă pacienţii vor fi rezolvate. Pe această cale, îi invit şi pe alţi colegi din presă şi colaboratori medici să se alăture demersurilor noastre constructive. Consider că trebuie să fim înainte de toate orientaţi spre pozitiv, să lăsăm deoparte toate celelalte lucruri care nu pot aduce ceva benefic pentru sistemul medical din România." a declarat Lector Univ. Dr. Simona Maria Vlădica, director general Sănătatea Media Group.
Uzând de expertiza celor mai importanți specialiști din domeniul medical românesc, pe perioada celor trei zile de dezbateri, pacienții au luat parte la discuții despre principalele boli de care suferă. De asemenea, au primit sfaturi din partea specialiștilor din domeniu și au participat la workshopuri interactive pe diferite tematici: bolile cronice, bolile cardiovasculare, afecțiunile urologice, afecțiuni digestive și metabolice, bolile aparatului reproducător, afecțiuni oncologice, afecțiuni pulmonare, boli hepatice, boli infecțioase și boli rare. O atenție deosebită a fost acordată oncopediatriei, un domeniu sensibil, dar și infertilității, un fenomen până nu demult considerat tabu, dar care a devenit o adevărată problemă de sănătate publică.
Personalități de marcă din lumea medicală românească au răspuns apelului lansat de Sănătatea Media Group, recunoscând importanța organizării unor astfel de evenimente care pun direct față în față reprezentanți ai pacienților și autorități. Printre speakerii celei de-a doua ediții a Conferinței Naționale a Pacienților amintim: Dr. Vasile Cepoi, ministrul Sănătăţii, Conf.Univ.Dr. Florian Bodog, ministru secretar de stat în Ministerul Sănătății, Dr. Marius Filip, medic șef al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Prof.Univ.Dr. Florian Popa, membru al Comisiei pentru Sănătate şi Familie a Camerei Deputaţilor, Prof.Univ.Dr. Vlad Tica, vicepreședinte Asociația Europenană a Medicilor de Spital, Acad. Prof. Univ. Dr. Bogdan Marinescu, președinte Societatea Română de Obstetrică Ginecologie, Dr. Marius Savu, director Administrația Spitalelor București, Conf. univ.dr. Cristian Celea, fost președinte al CNAS, Prof.Univ.Dr. Mircea Beuran și Prof.Univ.Dr. Daniela Bartoș - foști miniștri ai Sănătății, Conf. Univ. Dr. Laurenţiu Beluşică, șef Secție de Chirurgie la Spitalul Clinic de Urgență M.I.R.A. "Dimitrie Gerota" din București, Prof.Univ.Dr. Petrișor Geavlete, șef Secție Urologie Spitalul Sf Ioan, Conf.Univ.Dr. Monica Dragomir, șef Secție Oncopediatrie Institutul Oncologic București, Prof.Univ.Dr. Constantin Ionescu Târgoviște, președintele Asociației Medicale Române și mulți alții.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro