Speakeri de elita din cardiologie neurologie diabetologie şi obezitate pneumologie şi oncologie prezenţi la Primul Congres Naţional Bolile Cronice Netransmisibile

25 ianuarie 2012
Autor:
dowmedia08

Primul Congres Naţional Bolile Cronice Netransmisibile, cea mai importantă manifestare dedicată bolilor secolului XXI, îşi va desfăşura lucrările în perioada 24 -25 februarie, la Rin Grand Hotel, Bucureşti, sub egida Academiei Române. Timp de două zile medicii participanţi vor fi martorii unei abordari originale a celor patru categorii de afecţiuni: boli cardio si cerebrovasculare, diabetul şi obezitatea, bolile pulmonare şi cancerul, din perspectiva Leadership-ului, Prevenţiei, Diagnosticului, Tratamentului, Monitorizării şi Colaborării internaţionale.
Amploarea acestui eveniment este argumentată de prezenţa celor 6 societăţi ştiinţifice care consolidează importanţa colaborării interdisciplinare în gestionarea unor probleme de sănătate publică, care au atins cote alarmante în România : Federaţia Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, Societatea Română de Pnemologie, Societatea Română de Medicină Internă, Societatea Română de Neurologie, Societatea Română de Nefrologie, Societatea Naţională de Medicina Familiei, Asociaţia Română de Studiu al Obezităţii, Societatea de Nutriţie din România.
Copreşedinţii evenimentului sunt: prof.univ.dr. Nicolae Hâncu, membru de onoare al Academiei Române şi acad.Maya Simionescu, Director Institutul de Biologie şi Patologie Celulară „N.Simionescu”.
Preşedinţii desemnaţi pentru fiecare afecţiune în parte sunt: prof.univ.dr. Dragoş Vinereanu, Preşedinte Comisia de Cardiologie din Ministerul Sănătăţii, prof.univ.dr. Dan Gaită, Preşedinte Fundaţia Română a Inimii (Boli cardiovasculare), prof.univ.dr. Ovidiu Alexandru Băjenaru, Preşedinte Societatea de Neurologie din România (Boli cerebrovasculare), prof.univ.dr. Maria Moţa, Preşedinte Ales Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, prof.univ.dr. Amorin Popa, Preşedinte Comisia de Diabet din Ministerul Sănătăţii, conf.univ.dr. Ioan Andrei Vereşiu, Preşedinte Federaţia Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, prof.univ.dr. Mariana Graur, Preşedinte Societatea de Nutriţie din România (Diabet), conf.univ.dr. Gabriela Roman, preşedinte Asociaţia Română de Studiu al Obezităţii (Obezitate), prof.univ.dr.Florin Mihălţan, preşedinte Societatea Română de Pneumologie (Boli pulmonare), conf.univ.dr. Alexandru Irimie, Preşedinte Comisia de Oncologie din Ministerul Sănătăţii, rector UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj (Oncologie).
„S-a dat alertă planetară! În lumea întreagă, inclusiv în România, bolile cronice netransmisibile reprezintă o problemă majoră de sănătate publică. Gravitatea şi numărul acestor afecţiuni constituie o

provocare pentru medicina clinică, cercetarea biomedicală şi pentru societate, în general, din cauza dizabilităţilor, a costurilor implicate şi mai ales din cauza deceselor premature. Este timpul de acţiune! Depistarea timpurie, prevenirea, sensibilizarea societăţii, cercetarea biomedicală direcţionată sunt chemate să reducă povara afecţiunilor cronice netransmisibile. Acest prim congres românesc dedicat acestor maladii va dezbate toate aceste probleme cu grave implicaţii sociale şi va avea ca urmare dezvoltarea de strategii şi mecanisme eficiente şi generarea de bune practici care, sigur, îşi vor dovedi eficienţa în anii care vin." , a declarat copreşedintele evenimentului, acad. Maya Simionescu.
Congresul Naţional Bolile Cronice Netransmisibile, Prevenţie – Tratament – Monitorizare îşi propune să devină o sursă de informare de referinţă pentru medicii specialişti ale fiecărei afecţiuni vizate, dar şi pentru medicii de familie şi medicii rezidenţi.
Înscrierile la primul Congresul Naţional Bolile Cronice Netransmisibile se fac pe site-ul evenimentului: www.bolicronice-netransmisibile.ro, în limita locurilor disponibile.
Evenimentul va fi creditat cu puncte EMC.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram