Sprâncenele: cu disperare encore et encore de Stefano Anselmo

Mi se pare chiar mai greu de înțeles un astfel de aspect atunci când vine vorba de micropigmentare. Make-up-ul şi micropigmentarea nu sunt una și același lucru: în primul caz ne demachiem și revenim la chipul de dinainte iar în celalalt caz este nevoie de câțiva ani, pentru a ne recăpăta aspectul anterior. Deci, se subînțelege că atenția investită în studiul și definirea arcului sprâncenelor ar trebui să fie una pe măsură, adică foarte mare. Ba, mai mult: maximă!
Acest tip de serviciu ar trebui să fie practicat numai de operatorii cu o calificare de necontestat și de primă clasă.
Ceea ce se întâmplă din păcate este exact opusul: viitorii practicanţi de tatuaj profesional sunt pregătiti (dacă putem spune așa), în cadrul unui stagiu de câteva zile (în cele mai fericite cazuri) unde de fapt învaţă (cel mai probabil) cum funcționează echipamentul pe care ar urma să-l utilizeze. Cei mai mulţi dintre ei nu au nici cea mai mică idee de ce presupune desenarea sprâncenelor. Şi nici de unde să înceapă sau pe ce criterii se determină forma, înclinația, poziția și culoarea acestora.
Într-adevăr, exceptând forma trebuie să ținem cont de culoare - un soi de „coajă de banană“ pe care se alunecă cel mai adesea. În cazul subiecților cu părul blond sau şaten deschis nu am văzut (evident, eu sunt ghinionist!), sprâncene tatuate într-o culoare delicată. Nu există probabil nici un pigment adecvat care să nu prezinte o tentă roșiatică. Orașele italiene ( vorbesc despre realitatea italiană deorece pe cea românească nu o cunosc încă) sunt pline de femei cu sprâncene deformate.
Și nu doar datorită pigmentării cutanate prost realizate – acestă cauză fiind un factor apărut în ultimul deceniu și care, de fapt, nu a făcut altceva decât să înrăutăţească situaţia existentă!
La bază se află o incapacitate radicală de a „gestiona”, forma aceastei părţi a feței, generată chiar de către cadrele didactice-trainerii care, la rândul lor, nu știu suficient de multe despre acest subiect. Afirmația mea nu este lipsită de fundament. De fapt, așa cum mulți știu, de obicei, susțin cursuri în toată Italia şi în străinătate, în cadrul școlilor de profil ori predau grupurilor organizate de diferite branduri, asociații, etc. Și, deși trebuie să recunosc că în ultima vreme numărul cosmeticienelor new entry cu sprâncene greşite s-a redus în mod semnificativ, din păcate foarte puține au asimilat faptul că există o reală necesitate în a investi timp pentru a studia această tematică atât de importantă. În timpul lecțiilor am observat că doar câţiva îşi iau notiţe, chiar și atunci când ofer informaţii care nu se regăsesc în cărțile mele. Iar cei care le-au cumparat, deduc acest lucru din întrebările pe care mi le adresează!, că nu le-au citit vreodată ci au îmbogăţit biblioteca cu un volum, și-atât. Eșecurile mele sunt măsurate prin procentul mare de elevi (cosmeticiene care vor să îşi însuşească şi noţiuni de machiaj şi care ar trebui să fie „purtătoarele de cuvânt” ale frumuseții, obișnuite cu orice tehnică de înfrumusețare) care înainte de a fi pregătite pentru machiaj, încep cu următoarea frază ambiguă care constituie o teribilă auto-acuzație: „Vă rog să nu îmi atingeţi sprâncenele!”
În aceste cazuri, am încercat să le explic că eu comit aceeași greșeală ca şi clientele care li se încredinţează și care cu solicitările lor, le pun în dificultate:”Vreau sprâncenele ca starleta cutare sau ca actriţa cutare”. Pe scurt, atâta timp cât acești oameni nu-și dau seama de carenţele proprii, niciodată nu vor avea un viitor ca make-up artiști. Atât lor cât și clienților mai sus menţionaţi (care se prezintă cu fotografii sau cu cereri de a copia un VIP sau te miri pe cine), ar trebui să le iasă din cap că sprâncenele sunt o caracteristică decorativă a feței și, ca atare, pot fi schimbate la fel cum o facem cu o pereche de cercei. Și când te gândești că de ani de zile a luat naştere o figură profesională: expert în sprâncene!
În Anglia și Statele Unite există studii de specialitate în acest domeniu. Oamenii se încredinţează (și plăteasc cu generozitate) unui studiu pentru găsirea acelei forme a sprâncenelor cât mai adecvată propriului chip. Dar probabil în ţări precum Italia, o ţară de artişti” (nu pot spune nimic despre România), lucrurile ajung mereu cu un secol mai târziu!
Deci, ce putem face pentru a îmbunătăți situația? Nimic nou, doar să tratăm acest subiect din nou şi din nou, pentru a pune degetul pe rană şi a deschide ochii celor care vor dori să vadă acele puncte care sunt subevaluate.
CULOAREA
În mod normal sprâncenele ar trebui să aibă o nuanţă sau chiar două mai deschise. Aceasta pentru a nu da chipului o expresie dură. Știm, de fapt, că, în ciuda faptului că sprâncenele sunt un element foarte important, ele nu trebuie „să sară” în ochii unui non-expert: „Ce femeie frumoasă. Ai văzut ce sprâncene frumoase are?” Aceasta este o frază pe care nu o vom auzi din gura unuia care nu are de-a face cu acest domeniu, deoarece arcul sprâncenelor atunci când este corect în ceea ce priveşte forma, culoarea și poziția, este atât de bine integrat în caracteristicile chipului, încât trece neobservat. Numai subiecții cu păr deosebit de blond, în mod inevitabil, vor avea o culoare mai închisă. Dar chiar și acest lucru nu este întotdeauna adevărat: dacă vom pătrunde în domeniul stylingului şi fashionului, sprâncenele negre sau foarte deschise la culoare se confundă practic cu culoarea pielii.
Schimbând culoarea părului, majoritatea femeilor nu iau în calcul că este necesară și schimbarea culorii sprâncenelor, care nu de puține ori sunt neplăcut de închise la culoare sau chiar gri. În unele cazuri este de ajuns chiar şi o ușoară schimbare de nuanță, cum ar fi un tratament cu henna pentru a se trezi cu o nuanță plumburie, dezagreabilă. Nu mai vorbim de cine(se) decolorează foarte mult, trece de la şaten sau blond închis la blond foarte deschis. Această problemă îi priveşte pe toți oamenii care lucrează în domeniul machiajului şi al coafurii. Cea mai mare parte dintre hairstylişti nu agreează să se ocupe și de acest detaliu care necesită timp și atenție. Deci cei care se ocupă sunt tot make-up artiştii calificați.
“Să luăm două exemple simple: Naomi Campbell și Tina Turner care în decursul timpului au ajuns la o conștientizare a imaginii lor. Designerii au „îmblânzit” oarecum trăsăturile feței iluminând sprâncenele care joacă un rol-cheie în ceea ce le priveşte. Deci un prim pas necesar: de fiecare dată când se decolorează părul, va trebui să revizuiţi și nuanţa sprâncenelor!.”
Corecţia sau schimbarea culorii sprâncenelor este esențială atât pentru corectarea unui chip cât și pentru definirea aspectului acestuia. Sprâncenele, de fapt, trebuie să se armonizeze cu fața atât cromatic cât şi ca formă. Uneori în alegerea unui stil, poate fi necesar ca sprâncenele să fie foarte deschise la culoare și mai stufoase, alteori mai întunecate și mai subțiri. Acest lucru nu este un moft care poate fi adoptat oricând făcând abstracţie de tot ce am spus mai devreme.
Reconstrucția sprâncenelor
Model: Maria Theresa Caputo
În acest caz avem de-a face cu un exemplu de reconstrucție totală a sprâncenelor. Maria Teresa are o față mai degrabă unghiulară, sprâncene aproape absente, ochi mari, pleoape pline şi fruntea înaltă. Un model foarte interesant care mi-a permis să obțin un rezultat bun concentrându-mi lucrarea pe partea de sus¨a feței: ochi şi sprâncene. Ochii sunt adânciți în orbite, aşa că am aplicat o tehnică strictă de corecție pe care am descris-o de altfel în cartea mea: pleoapa mobilă se deschide la culoare după care am realizat o linie subţire dar intensă, prelungită spre exterior pentru a obţine un efect alungit. Am aplicat gene artificiale și dermatograf deschis la culoare pe marginea pleoapei inferioare. Dar partea cea mai importantă au făcut-o sprâncenele pe care le-am reconstruit destul de bogate cu scopul de a reechilibra maxilarul destul de pătrat. De asemenea, le am desenat ușor distanțate pentru a oferi puţină libertate centrului feţei (ochii sunt puțin apropiați după cum puteţi observa). Apoi am dat volum buzelor și am aplicat un blush pe pomeţi şi pe punctele proeminente ale feţei.

Continuarea acestui articol va fi publicată în ediția de septembrie a Jurnalului de Estetică