Star Storage, furnizorul român de top pentru soluţii de stocare, arhivare şi management de informaţii (date și documente), servicii de externalizare IT și servicii Cloud anunță extinderea portofoliului de servicii Cloud cu StarVault Cloud Server bazat pe tehnologia de virtualizare Hyper-V de la Microsoft. Serviciul este adresat în special IMM-urilor şi este o modalitate simplă și rapidă de acces la un mediu IT scalabil, cu zero investiții inițiale, care asigură premisele pentru creșterea vânzărilor și reducerea costurilor.
Folosind experiența din proiectele de cloud privat dezvoltate pe baza tehnologiilor Microsoft, Star Storage a conceput special pentru companiile mici și mijlocii serviciul StarVault Cloud Server. Serviciul este provizionat automat pe o platformă virtualizată cu tehnologia Microsoft Hyper-V (System Center 2012 R2 + Windows 2012 R2 Data Center Edition), incluzând sistemul de operare Windows Server în configuraţia de bază, facilitându-se astfel migrarea serverelor fizice existente către mediile cloud.
“Noul serviciu StarVault Cloud Server pune la dispoziţia clienţilor din companiile mici și mijlocii o soluţie completă. Obiectivul este de a înlocui platforma tradiţională (servere și echipamente de stocare, găzduite în camere IT proprii) cu un serviciu ieftin, scalabil și protejat contra defectelor. Personalul IT al clienţilor se va concentra pe aplicaţiile de business aducând valoare companiei, întreţinerea componentelor sistemului IT fiind în totalitate responsabilitatea Star Storage. StarVault Cloud Server este conceput să funcţioneze ca un serviciu de utilitate publică, uşor de activat și complet scalabil. Plăteşti cât foloseşti.”, a declarat Cătălin Necula, Solution Sales Manager Cloud, Star Storage.
“Platforma Hyper-V implementată de Star Storage contribuie la crearea unui Centru de Date Modern care permite clienților de toate mărimile să beneficieze de servicii IT la prețuri scăzute, asigurându-le în același timp o disponibilitate continuă a acestora. Printre beneficiile aduse de noua tehnologie menționăm: eficientizarea costurilor operaționale prin reducerea investițiilor în echipamentele fizice; menținerea continuității afacerii prin Hyper-V Replica; creșterea performanței echipamentelor IT prin balansarea gradului de încărcare a mașinilor virtuale, ori asigurarea disponibilității continue printr-un sistem avansat de toleranță la erori la toate cele 3 nivele (server fizic, mașină virtuală sau aplicație)”, a declarat Marius Filipaş, Server & Tools Business Group Lead, Microsoft România.
StarVault, portofoliul Star Storage de servicii Cloud, pune la dispoziţia tuturor organizațiilor servicii complete, de la servicii de găzduire în Centrul de Date propriu până la soluţii software personalizate. Serviciile StarVault Cloud Server şi serviciile de cloud privat StarVault Enterprise Cloud, sunt dedicate organizațiilor care doresc o alternativă flexibilă la modelul clasic de sistem IT (achiziţie de hardware şi software şi administrare in-house). Astfel, pentru IMM-uri este asigurat un mediu scalabil, standardizat şi complet integrat (resurse hardware, sistem de operare, protecţie antivirus, servicii de telecomunicaţii). Pentru companiile medii şi mari, prin serviciile de cloud privat StarVault Enterprise Cloud, Star Storage asigură un mediu configurabil, cu resurse dedicate, astfel încât departamentul IT să păstreze controlul complet, dar să externalizeze riscurile. Serviciile sunt disponibile pentru comandă pe portalul dedicat StarVault.
StarVault Cloud Server este disponibil, direct din Centrul de Date Star Storage din Bucureşti, unde datele clienților sunt stocate într-un mediu protejat, componentele sistemului sunt dublate pentru a oferi disponibilitate maximă (99,9%).
Cu serviciile StarVault, clienții beneficiază de:
• Costuri reduse prin consumarea și plata resurselor IT în funcţie de nevoile existente. Organizațiile plătesc resursele IT doar cât le folosesc şi doar atunci când au nevoie de ele.
• Zero investiţii iniţiale pentru construirea infrastructurii IT dedicate oricărei afaceri.
• Capacitate sporită de adaptare la condiţiile de piaţă prin utilizarea unui mediu IT performant şi scalabil.
• Viteză de reacţie prin simplitate. Serviciile se activează în doar 5 minute şi nu necesită cursuri de specializare pentru utilizare. La fel de simplu ca folosirea unei utilităţi precum apa sau energia!
• Concentrare pe activităţile generatoare de profit prin transferul riscurilor IT către experţi.
• Mobilitate și securitate maximă - datele clienților sunt permanent în siguranţă, nu părăsesc România şi pot fi accesate doar de către aceştia de oriunde şi oricând.
„Credem cu tărie în IT și în special în Cloud ca element esenţial pentru reducerea costurilor și creşterea eficienţei oricărei organizații. Am investit şi continuăm să investim în această direcţie, atât în tehnologie, prin parteneriate cu furnizori de top, cum este cel cu Microsoft, cât şi în facilităţi - un Centru de Date în Bucureşti şi un viitor nou centru de date în Cluj, dar și în resurse umane – avem în acest moment peste 150 de specialişti pe zona de data center și cloud. Folosind tehnologia de virtualizare Microsoft Hyper-V ca bază pentru serviciul StarVault Cloud Server adresăm în special zona companiilor mici și mijlocii care au astfel acces la cele mai noi tehnologii IT într-un mod simplu, rapid și cu zero investiţii iniţiale. Este un lucru extraordinar să poţi să-ţi pui în practică ideile de afaceri fără să-ţi faci griji că trebuie să investeşti de la început într-un mediu IT, în facilităţi pentru găzduirea acestui mediu și în specialişti pentru administrarea infrastructurii. Să poţi accesa tehnologii de ultimă generaţie plătind exact cât foloseşti, să ai certitudinea că datele tale sunt în siguranţă şi pot fi accesate de oriunde sunt elemente care fac din Cloud un trend ascendent major, pe care îl vom simţi în perioada următoare și în România ”, a declarat Cătălin Păunescu, CEO Star Storage.
„Parteneriatul nostru cu Star Storage în zona de Cloud a fost un pas firesc, având în vedere colaborările anterioare de succes, precum și focusul și investițiile constante pe partea de Cloud în România. Suntem încrezători în acest parteneriat cu atât mai mult cu cât la baza serviciilor Cloud oferite de Star Storage stă tehnologia de virtualizare Microsoft Hyper-V.”, a declarat Kostas Loukas, CEO Microsoft România.
Portofoliul StarVault include atât servicii Cloud care fac parte din Infrastructure as a Service (IaaS), Platform as a Service (PaaS) şi Software as a Service (SaaS), cât și servicii Cloud esenţiale pentru asigurarea proceselor de business precum: Conectivitate VPN & Internet, Colocation & Hosting, Business Continuity Services, Managed Security Services. Serviciile StarVault de la Star Storage sunt prezentate și pot fi comandate de pe portalul StarVault sau la 0744 425 683 (consultanţi IT Star Storage).
Despre Star Storage S.A.
STAR STORAGE este o companie românească de servicii de tehnologia informației cu venituri anuale de peste 20 de milioane euro și cu mai mult de 400 de angajați. Compania, poziționată ca lider al industriei românești, deservește o bază mare de clienți, oferind soluții de stocare, arhivare și management al informațiilor în România și Republica Moldova.
Compania are mai mult de 13 ani de experiență pe piața românească și a reușit să construiască un întreg portofoliu de soluții și servicii pentru întreg ciclul de viață al documentelor (de la momentul producției până la momentul depozitării, transformării, distribuției sau distrugerii documentelor) și joacă un rol cheie în procesul de transformare a infrastructurii IT a organizațiilor către arhitecturi bazate pe cloud cu un control îmbunătățit asupra conținutului. În plus față de acest portofoliu, sunt furnizate mai multe servicii de outsourcing - axate pe achiziția, transformarea și furnizarea de conținut, inclusiv servicii de protecție și recuperare - către bănci, instituții financiare non-bancare, administrații publice, operatorii de telecomunicații și companii de utilități.
În plus față de prezența sa națională, compania a început să își extindă prezența pe plan internațional, în primul rând prin alianțe strategice cu jucători internaționali de renume.
În mod tradițional, activitatea Star Storage a fost concentrată pe clienții mari. Însă în ultima perioadă, segmentele mid-market și IMM au devenit o direcție strategică majoră a companiei și elemente importante din planul de creștere pe următorii 5 ani.
Pentru mai multe informații, vă invităm să vizitați site-ul companiei.
Despre Microsoft România
„Inspirația noastră la Microsoft este să fim liderul în tehnologie și partenerul de încredere pentru viitorul României”
Anunțată în iulie 2013, noua strategie a companiei la nivel mondial va fi centrată pe crearea unei familii de device-uri și servicii pentru utilizatori individuali și pentru organizații, de care vor beneficia oamenii de pe întreaga planetă – acasă, la serviciu sau în mișcare, în activitățile pe care le prețuiesc cel mai mult. Direcțiile strategice de impact local ale Microsoft sunt Agenda Digitală pentru România, Competitivitatea Mediului de Afaceri și Crearea de Oportunități pentru Tineri. Mai multe detalii despre Microsoft în România pot fi obținute de pe această pagină.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro