Această activitate se desfăşoară în cadrul proiectului “Interpretative Trails on the Ground - Support to the Management of Natural Protected Areas in the Black Sea Region (InterTrails)”, implementat de către ONG Mare Nostrum în parteneriat cu The Black Sea NGO Network, din Bulgaria şi alte trei organizații nonguvernamentale din Ucraina, Georgia și Moldova.
Traseele vor face parte din „Reţeaua ariilor protejate de la Marea Neagră”, ce va cuprinde un număr de 20 de astfel de trasee, care vor fi deschise publicului odată cu sosirea primăverii.
„Stejarul – martorul tăcut al pădurii”, este intitulat primul traseu de biodiversitate care a prins contur în aria protejată naturală „Canaraua Fetii”, iar povestea acestuia ne dezvăluie un caracter fabulos - un exemplar al speciei de stejar brumăriu (Quercus pedunculiflora), care păzeşte pădurea de la Canaraua Fetii de peste 100 de ani. Acesta a construit în jurul său un adevărat consorţiu de specii de plante şi animale, cărora le oferă protecţie şi le îngrijeşte cu mare grijă de peste un deceniu şi care astăzi le va dezvălui treptat pe parcursul traseului.
Traseul se întinde pe o distanţă de aproximativ doi kilometri şi poate fi parcurs în două ore. Acesta începe la intrarea în pădure, moment în care vom afla, cu ajutorul metodei interpretării naturii, informaţii noi şi surprinzătoare despre întreagă arie naturală, incluzând speciile de floră şi faună unice pentru biodiversitatea României, dar şi legendele locului care învăluie în mister întreaga regiune. Traseul se va termina la Peştera Canaraua Fetii, locul care aminteşte de sacrificiul româncelor, aşa cum spun bătrânii. Simbolul care va fi urmărit pe toată distanţa traseului va fi o frunză de stejar.
„Povestea stejarului este o poveste care ne introduce într-o lume frumoasă şi verde, aşa cum ne place nouă să spunem. Va fi o provocare pentru noi să facem cunoscute, într-o manieră cât mai atractivă şi pe înţelesul tuturor misterele naturii şi felul în care plantele şi animalele reuşesc să formeze un tot unitar. Parcurgând acest traseu vom putea descoperi la fiecare pas un animal sau o plantă care într-un fel sau altul se adăposteşte în umbra stejarului secular”, a declarat Mihaela Cândea, director executiv Mare Nostrum.
Scopul proiectului este conştientizarea, înţelegerea şi responsabilizarea legate de problemele din zona de coastă, incluzând activitatea umană şi efectele ei.
Durata proiectului este de doi ani, iar costul său total este de 396 912.00 euro, fiind finanţat de către Uniunea Europeană prin Joint Operational Programme “Black Sea Basin 2007 – 2013”. Motto-ul proiectului este “Natură fără frontiere”.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro