Straetus se extinde în România

12 martie 2015

Straetus, un sistem de franciză ce activează în domeniul managementului creanțelor, a semnat recent un acord de master franciză pe piața românească. Astfel, Straetus face un pas strategic, prin intrarea pe interesanta piață din sud-estul Europei, aflată în continuă dezvoltare. Pe de altă parte, master Francizorul din România beneficiază de rețeaua și reputația internațională a firmei Straetus.

Sediul din România se va deschide oficial la începutul lunii Iunie. Straetus are ca obiectiv deschiderea a 3 birouri francizate înainte de sfârșitul anului 2015. Până în 2020 se dorește ca numărul de birouri din România să crească la 20.

Straetus consideră România o piață interesantă din trei motive:

- În primul rând, pentru că mai mult de 60% din totalul facturilor emise de catre diverși furnizori nu sunt plătite la timp, ci cu o întârziere de plată în medie de aproximativ 90 de zile. Astfel, apare necesitatea apariției agențiilor de recuparare a creanțelor. Firmele existente, ce au ca obiect de activitate recuperarea creanțelor nu sunt în măsură să schimbe radical această situație, din cauza procedurilor învechite de colectare. Straetus recupereaza creanțele prin intremediul unor canale multiple, utilizând un software modern, o bază de date extinsă și o rețea dezvoltată. Transparența și înțelegerea nevoilor clienților și problemelor debitorilor sunt valori-cheie pentru întregul lanț. Acest model de colectare este nou pe piața românească, în special pentru grupul nostru țintă: întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri). Creanțele externalizate B2B au constituit în 2013 doar 80 milioane EUR, în timp ce în comparație, sectorul B2C a înregistrat valori mult mai mari, de aproximativ 1.200 milioane EUR, în principal datorită împrumuturilor bancare restante.
- În al doilea rând, franciza este în continuare o piață emergentă în România. Doar 330 de francize sunt înregistrate în România (2014), cu o cifră de afaceri estimată la 1,6 miliarde de euro, o creștere de 45% față de 2007, anul dinaintea crizei economice la nivel mondial. Francizele contribuie cu doar 1% la veniturile generate de companiile din România. De asemenea, se poate observa numărul mare de francize în țările din Europa de Vest: 1.300 în Franța și mai mult de 1.000 în Olanda – țară cu o populație de doar 17.000.000 persoane. În comparație, România are o populație de aproximativ 20.000.000 persoane. În Olanda, franciza este considerată un model de afacere de încredere, testat și foarte respectat.
- Și în al treilea rând, România are o economie în creștere și o clasă de mijloc în dezvoltare. Aceasta clasa de mijloc este importantă pentru afacerea noastră, deoarece cumpără pe credit și este solvabilă.

Fiecare țară care conține aceste trei caracteristici, este considerată o țară țintă. În aceste țări, Straetus este în căutarea un master francizor.

Sediul Straetus Internațional se află în Amsterdam. Compania cu capital integral privat a fost înființată în anul 2009 si este organizată în sistem de franciză. Grupul Straetus conține peste 40 de birouri francizate, situate in Europa, SUA, Rusia. În 2015, Straetus are ca obiectiv intrarea pe piețele din Franța și Bulgaria.
__
Doriți să aflați mai multe depre franciza noastră?

Straetus International BV | [email protected] | +31880440123
Straetus România SRL | [email protected] | +40770422043

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram