Românii au achiziţionat, în prima jumătate acestui an, peste 400.000 metri de pavele, borduri şi rigole din magazinele de bricolaj, potrivit datelor Symmetrica, cel mai mare producător local şi liderul pieţei autohtone de profil.
“În acest moment, 70% dintre românii aleg să cumpere pavelele direct de la producător, în timp ce 20% se orientează către magazinele specializate, iar 10% apelează la antreprenorul lucrării”, a declarat Sebastian Bobu, Directorul Executiv al Symmetrica.
Potrivit afirmaţiilor sale, dintre românii care aleg magazinele specializate pentru a achiziţiona acest tip de produse, majoritatea se îndreaptă către reţelele de bricolaj, acestea fiind potrivite mai ales pentru cei care doresc volume mici, necesare pentru lucrări nu foarte ample.
„Numărul clienţilor ce achiziţionează pavele din magazinele de tip do-it-yourself este în continuă creştere, aceştia înţelegând avantajele garanţiei şi a consilierii de specialitate pe care le primesc în aceste locaţii”, a mai spus Sebastian Bobu.
În ceea ce priveşte comportamentul de achiziţie al românilor ce aleg magazinele de bricolaj, reprezentantul companiei a mai adăugat că decizia de achiziţie este luată pe criteriu estetic, forma şi culoarea fiind cele mai importante aspecte. Astfel, nuanţele simple de roşu sau maro reprezintă circa 70% din vânzările de pavele, în timp ce amestecurile de mai multe culori însumează un procent de 30%. În ceea ce priveşte formele, cele cu laturi drepte, dreptunghiulare sunt alese cel mai des.
Conform datelor Symmetrica, pentru a lua o decizie, românii se informează de cele mai multe ori din cataloagele producătorilor, dar şi din showroom-urile acestora, însă un impact major în decizia de achiziţie îl are şi recomandarea specialiştilor de la raft.
Symmetrica îşi extinde prezenţa în reţelele DIY
În acest moment produsele Symmetrica sunt disponibile în patru reţele de bricolaj prezente la nivel naţional - Dedeman, Baumax, Arabesque şi Ambient, urmând ca numărul acestora să crească treptat în următoarea perioadă.
„Românii înţeleg avantajele achiziţiei de produse de construcţii din magazinele moderne, acesta fiind principalul motiv pentru care ne dorim să ne extindem tot mai mult prezenţa pe rafturile acestora”, a mai spus Sebastian Bobu.
Acesta a subliniat că, în acest moment, vânzările Symmetrica în magazine însumează 7% din business-ul companiei.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro